FOTO Alarmă la Ierusalim: Resturi de rachete au căzut în apropierea locurilor sfinte

Autor: Liana Ganea

Publicat: 16-03-2026 23:22

Article thumbnail

Sursă foto: Freepik

Poliţia israeliană a anunţat luni că resturi de rachete şi de interceptori au căzut peste locurile sfinte din Ierusalim, în special pe Esplanada Moscheilor şi lângă Biserica Sfântului Mormânt, după lansarea de rachete din Iran, relatează The Times of Israel.

„În timpul recentei salve de rachete lansate din Iran către Ierusalim, au avut loc mai multe interceptări deasupra oraşului”, a declarat poliţia într-un comunicat. „În urma acestor interceptări, forţele de poliţie au localizat fragmente de rachete şi resturi de interceptori, unele dintre ele de dimensiuni mari, în mai multe locuri din Oraşul Vechi”, se arată în comunicat.

fragment-racheta-biserica-orasul-sfantPoliţia nu a menţionat existenţa unor pagube, dar potrivit The Times of Israel, serviciul de pompieri şi salvare a transmis o fotografie cu o bucată mare dintr-o rachetă interceptată care a lovit o locuinţă din Ierusalimul de Est, provocând pagube, transmite News.

Alte fragmente au căzut în apropierea Bibliotecii Naţionale, nu departe de Knesset, parlamentul israelian, şi la Biserica Sfântului Mormânt din Oraşul Vechi.

O persoană a fost uşor rănită după ce a atins un fragment de rachetă încins. Magen David Adom precizează că aceasta a suferit o arsură uşoară la mână.

Populaţia a fost rugată să nu se apropie de fragmentele de rachetă şi să anunţe autorităţile în cazul în care descoperă unul.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură0°C
România
Vânt0km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri