Cluburile ucrainene de fotbal, reunite marţi în adunare generală, au decis să pună capăt anticipat sezonului campionatului naţional, suspendat în luna februarie din cauza invaziei armatei ruse în Ucraina, fără atribuirea titlului de campioană, a anunţat Liga ucraineană, citată de AFP.
"Clasamentul la data de 24 februarie 2022 va fi clasamentul final al sezonului 2021-2022 şi niciun titlu nu va fi atribuit", a scris Prima Ligă ucraineană (UPL) într-un comunicat postat pe site-ul său oficial, conform Agerpres.
"Această decizie va fi supusă aprobării Comitetului Executiv al Federaţiei Ucrainene de Fotbal", precizează UPL.
Şahtior Doneţk, liderul campionatului, în faţa rivalei Dinamo Kiev, în momentul opririi campionatului, nu va primi aşadar titlul de campioană, dar urmează să ocupe primul loc calificativ care îi permite accesul în tururile preliminare ale Ligii Campionilor, în timp ce echipa antrenată de Mircea Lucescu va ocupa locul al doilea.
Invazia din Ucraina, lansată pe 24 februarie de Moscova, a împiedicat reluarea campionatului ucrainean după pauza de iarnă, obligându-i pe jucătorii cluburilor ucrainene, inclusiv pe cei de la Şahtior Doneţk şi Dinamo Kiev, să plece în exil, în afara frontierelor ţării.
Fotbalul în Ucraina a fost oprit anticipat, fără acordarea titlului de campioană în acest sezon
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1
Cătălin Cîrjan a făcut pasul cel mare. Dezvăluiri despre momentul în care i-a dat inelul iubitei sale
1

18
Propunerile pentru noul selecționer al României ajung pe masa Comisiei Tehnice
18

15
Iga Swiatek și-a prezentat noul antrenor. A colaborat 17 ani cu Nadal
15

3.146
VIDEO Ministrul Apărării și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este la CSA Steaua: Sesizează procurorii DNA de urgență
3.146

86
E oficial. Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul de selecționer al României. Ce post ar putea să primească la FRF
86

180
Deficit uriaș la Rapid în 2025. Giuleștenii aproape de dezastru. Cum s-a descurcat Gigi Becali
180

116
De la idol la salvator - Dănciulescu revine pe bancă! A semnat acum! - surse
116

92
FRF a negociat cu Edi Iordănescu și a semnat cu Hagi! - surse
92

47
Italia avertizată în legătură cu EURO 2032
47

37
Top salarii din LaLiga în 2026. Pe primul loc, Kylian Mbappe şi Vinicius
37

2.321
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.321

18
Tiger Woods nu va fi căpitanul echipei SUA la Ryder Cup în 2027
18

5.611
Gigi Becali anunță ce vrea să facă după ce CCR a dat decizia în cazul mărcii Steaua: Suntem în procese multe
5.611
















Comentează