FC Barcelona, Real Madrid şi Juventus Torino au apărat sâmbătă legitimitatea Super Ligii şi au denunţat "ameninţările" UEFA, care a sancţionat vineri celelalte nouă cluburi aflate la originea acestui proiect ce face concurenţă Ligii Campionilor.
Deşi celelalte nouă cluburi s-au retras din proiectul Super Ligii, Barca, Real şi Juve intenţionează "să persevereze în căutarea unor soluţii, în ciuda presiunilor şi a ameninţărilor inacceptabile din partea UEFA", potrivit unui comunicat comun postat de site-ul grupării italiene.
"Regretăm că prietenii noştri şi parteneri fondatori ai proiectului Super Ligii s-au regăsit într-o postură incoerentă şi contradictorie după ce şi-au asumat mai multe angajamente faţă de UEFA", au adăugat Barca, Real şi Juve, preluate de Agerpres,
UEFA a anunţat vineri sancţiuni împotriva celor nouă cluburi care s-au retras din proiectul Super Ligii, Arsenal, AC Milan, Chelsea, Atletico Madrid, Inter Milano, Liverpool, Manchester City, Manchester United şi Tottenham Hotspur.
Aceste cluburi au recunoscut că proiectul Super Ligii a fost o "eroare", informează un comunicat al UEFA.
Cele nouă cluburi "vor dona în total 15 milioane de euro, pentru a fi folosite în beneficiul copiilor, al tinerilor şi al fotbalului din comunităţile locale din Europa, inclusiv din Regatul Unit". De asemenea, celor nouă cluburi le vor fi reţinute 5% din veniturile pe care le vor obţine la următoarea lor participare în cupele europene.
Cluburile vor fi amendate cu 100 de milioane de euro în cazul participării la un turneu neautorizat şi cu 50 de milioane de euro pentru orice altă încălcare a angajamentelor lor, a indicat UEFA.
În cazul celor trei cluburi care nu au renunţat până acum la Super Ligă, FC Barcelona, Juventus şi Real Madrid, UEFA a anunţat că îţi rezervă dreptul "să ia orice măsură pe care o va considera adecvată".
În comunicatul lor de sâmbătă, Barcelona, Real Madrid şi Juventus consideră că dreptatea este de partea lor şi afirmă că "tribunalele s-au pronunţat deja în favoarea proiectului Super Ligii" împotriva UEFA.
Cele trei cluburi sunt "conştiente de diversele reacţii negative" stârnite de acest proiect şi "gata să revizuiască propunerea aşa cum a fost ea prezentată", însă nu intenţionează să renunţe la "misiunea lor de a oferi soluţii eficiente şi viabile".
Ele şi-au reafirmat disponibilitatea de a discuta cu FIFA, UEFA şi toate părţile implicate, "cu respectarea principiilor de drept, dar fără presiuni intolerabile".
FC Barcelona, Real Madrid şi Juventus denunţă ameninţările UEFA
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

7
CSM București U17 s-a calificat în finala turneului preliminar de la Ankara
7

19
Guvernul și FRF pregătesc candidatura pentru finala Ligii Europa 2028 sau 2029
19

31
Gabriele Gravina a demisionat din funcția de președinte al Federaţiei Italiene de Fotbal
31

18
Iga Swiatek anunță un nou antrenor după începutul dificil de sezon
18

42
Sezonul de schi din Poiana Brașov s-a încheiat cu 1,7 milioane de treceri
42

31
Universitatea Craiova critică modificările aduse la Legea 4/2008
31

48
Cum vrea ministrul Apărării să o trimită pe Steaua în Superliga: Apel la mediul privat
48

79
Ionel Dănciulescu revine pe banca tehnică după mai bine de un deceniu
79

36
Cătălin Cîrjan a făcut pasul cel mare. Dezvăluiri despre momentul în care i-a dat inelul iubitei sale
36

50
Propunerile pentru noul selecționer al României ajung pe masa Comisiei Tehnice
50

49
Iga Swiatek și-a prezentat noul antrenor. A colaborat 17 ani cu Nadal
49

5.402
VIDEO Ministrul Apărării și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este la CSA Steaua: Sesizează procurorii DNA de urgență
5.402

117
E oficial. Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul de selecționer al României. Ce post ar putea să primească la FRF
117
















Comentează