Fostul consilier juridic al Casei Albe Don McGahn a primit ordinul să nu depună mărturie în faţa Congresului, a anunţat luni preşedinţia de la Washington, angajată într-o dispută cu democraţii cu privire la urmările anchetei ruse, relatează AFP potrivit Agerpres.
Depoziţia lui Don McGahn, care a părăsit Casa Albă în octombrie 2018, ocupă un loc important în raportul de anchetă al procurorului special Robert Mueller, publicat la jumătatea lui aprilie.
Interesaţi să ştie mai mult, democraţii l-au convocat pentru marţi în faţa Comisiei juridice a Camerei Reprezentanţilor.
Cu o zi înainte de acest termen, Departamentul Justiţiei a publicat un "aviz legal" pentru a afirma că foştii consilieri prezidenţiali nu sunt obligaţi să răspundă la acest tip de convocare pe baza principiului "separaţiei puterilor" executivă şi legislativă.
Don "McGahn a primit ordinul să acţioneze în consecinţă", a precizat Casa Albă într-un comunicat.
"Democraţilor nu le place concluzia anchetei Mueller - nicio înţelegere secretă, niciun complot, nicio obstrucţionare a justiţiei - şi doresc să reia totul, deşi e inutil şi costisitor", a adăugat preşedinţia SUA.
După 22 de luni de anchetă, procurorul Mueller a făcut cunoscut că nu a adunat dovezi despre o înţelegere secretă între Moscova şi echipa de campanie a lui Donald Trump în timpul prezidenţialelor din 2016.
În raportul său final, el a detaliat, totuşi, o serie de presiuni îngrijorătoare exercitate de preşedinte asupra anchetei sale, începând cu încercarea de a-l demite.
Bazându-se pe mărturia lui Don McGahn, el a scris că miliardarul american i-a "ordonat" în iunie 2017 consilierului său să îl acuze de "conflicte de interes" pentru a solicita "revocarea sa". Don McGahn nu a respectat însă acest consemn.
Ulterior, congresmenii democraţi şi Casa Albă s-au angajat într-o dispută politică cu privire la urmările acestui raport.
Opoziţia intenţionează să utilizeze puterile sale de anchetă în Camera Reprezentanţilor pentru a şti mai mult.
Casa Albă însă, afirmând că este complet exonerată de procurorul Mueller, doreşte să încheie capitolul. În consecinţă, Donald Trump s-a folosit de prerogativele prezidenţiale pentru a bloca mai multe solicitări de informaţii din partea Camerei Reprezentanţilor
Fostul consilier juridic al Casei Albe Don McGahn a primit ordinul să nu depună mărturie în faţa Congresului
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

594
VIDEO Echipajul de pe Artemis II scrie cu adevărat istorie: Au ajuns unde niciun om nu a mai fost vreodată
594

3.452
VIDEO S-a dezlănțuit ”iadul” la Teheran: Israelul n-a mai așteptat expirarea ultimatumului lui Trump și a atacat extrem de puternic în Iran
3.452

85
Cum încearcă Donald Trump să profite de o misiune militară din Iran pentru a-și crea un avantaj personal
85

1.005
Ultimatumul lui Trump: mai sunt câteva ore până la 'decimarea' infrastructurii Iranului
1.005

791
Iubire fără limite: comandantul misiunii Artemis a botezat un crater lunar în memoria soției sale
791

855
'Voiam să creadă că era în alt loc': SUA prezintă povestea integrală a misiunii de salvare a piloților catapultaţi în munţii Iranului
855

58
Inundații în sudul Rusiei: cinci persoane și-au pierdut viașa, iar alte mii au fost evacuate
58

1.359
Cerere disperată a Ucrainei: propune Rusiei un armistiţiu privind lovirea infrastructurilor energetice
1.359

741
Trump amenință cu distrugerea totală a podurilor și centralelor Iranului în câteva ore. Acesta nu este îngrijorat de acuzațiile de crime de război
741

1.528
Reacție de la Teheran: liderul suprem al Iranului aduce un omagiu șefului spionajului Gardienilor Revoluției, ucis într-un atac israelian
1.528

69
OpenAI solicită unor state să investigheze comportamentul anticoncurențial al lui Elon Musk
69

969
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a lovit cu drone unul dintre cele mai importante noduri de export petrolier ale Rusiei de la Marea Neagră
969

683
Ucraina lovește unitatea chimică ce alimentează producția de muniție a Rusiei
683
















Comentează