Fosta lideră din Myanmar Aung San Suu Kyi, condamnată deja la şase ani de închisoare de junta aflată acum la putere în ţară, a fost inculpată din nou pentru corupţie, informează sâmbătă AFP şi Kyodo citând surse apropiate de dosar.
Împotriva ei au fost pronunţate vineri cinci noi capete de acuzare, au precizat sursele.
Potrivit media controlate de regimul militar instalat la putere în februarie, Aung An Suu Kyi este acuzată, între altele, că a provocat pierderi financiare statului în legătură cu o achiziţie de elicoptere.
Fostul preşedinte Win Myint a fost inculpat la rândul lui în legătură cu acelaşi subiect, conform surselor.
Arestată la domiciliu de la lovitura de stat militară de la 1 februarie 2021, fosta lideră, în vârstă de 76 de ani, a fost condamnată la 10 ianuarie la patru ani de închisoare într-una din părţile procesului său la capătul căruia ea riscă decenii de detenţie. Deja condamnată în decembrie la patru ani de detenţie pentru că a încălcat restricţiile privind coronavirusul, o sentinţă redusă la doi ani de generalii aflaţi la putere, Aung San Suu Kyi a fost declarată vinovată de această dată de importarea ilegală de a unor aparate walkie-talkie, potrivit unei surse apropiate de acest dosar.
Aung San Suu Kyi se confruntă cu numeroase procese lansate după răsturnarea sa de la putere ca urmare a unei lovituri militare la 1 februarie anul trecut, de la răzvrătire şi incitare la revolte publice şi până la corupţie şi fraude electorale.
Fosta lideră din Myanmar, Aung San Suu Kyi, a fost inculpată din nou
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Emmanuel Macron a lăudat la Tokyo "predictibilitatea" Europei
0

346
Un avion AN-26 aparținând Rusiei s-a prăbușit în Crimeea - Armata ucrainenă nu comentează
346

1.060
Rusia lovește adânc în spatele frontului - Pagube extinse în vestul Ucrainei
1.060

2.249
VIDEO Atac puternic al Iranului - Depozitele de combustibil ale aeroportului din Kuweit sunt în flăcări
2.249

1.967
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
1.967

47
Clădiri din Tokyo, zguduite de un cutremur cu magnitudinea 5; nicio avertizare de tsunami
47

107
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
107

51
VIDEO Ciocniri între studenţi şi poliţie la Belgrad, după percheziţii în birourile Universităţii
51

3.511
Telegrama lui Marco Rubio - SUA lansează o ofensivă diplomatică la nivel mondial
3.511

3.092
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
3.092

328
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
328

2.642
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
2.642

911
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
911
















Comentează