Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (Forumul APPR) consideră că decizia privind Acordul comercial UE-Mercosur reprezintă un moment strategic major pentru Uniunea Europeană şi avertizează că lipsa unor mecanisme reale de protecţie poate afecta grav agricultura europeană, inclusiv pe cea românească, relatează Agerpres.
Organizaţia atrage atenţia că deschiderea pieţei UE către importuri agricole din statele Mercosur, realizate în condiţii de producţie şi costuri semnificativ diferite, riscă să genereze concurenţă neloială, presiuni asupra preţurilor şi pierderi economice pentru fermierii români, în special în sectoarele zootehnic şi cerealier.
"Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România consideră că decizia privind acordul comercial dintre Uniunea Europeană şi statele MERCOSUR, negociat de peste două decenii şi jumătate, reprezintă unul dintre cele mai importante momente de inflexiune ale actualului ciclu politic european. Nu este vorba despre o alegere simplă între "da" sau "nu", ci despre o decizie strategică ce va defini raportul dintre ambiţiile geopolitice ale Uniunii şi capacitatea sa de a-şi proteja sectoarele strategice interne, în special agricultura. Uniunea Europeană se află într-un context global extrem de fragil, în care marile puteri transformă agricultura într-un instrument geopolitic major al secolului XXI. În acest cadru, este legitim ca UE să îşi consolideze parteneriatele comerciale şi să îşi extindă influenţa economică. Acordul UE- Mercosur se înscrie, în principiu, în această logică. Problema apare însă atunci când această deschidere este realizată fără a asigura un echilibru real între obiectivele comerciale şi protejarea
pieţei interne europene", explică reprezentanţii organizaţiei într-un comunicat transmis AGERPRES.
Acordul UE-Mercosur este cel mai amplu acord comercial negociat vreodată de Uniunea Europeană, vizând o piaţă de peste 260 de milioane de consumatori. Schimburile comerciale dintre Uniunea Europeană şi statele Mercosur depăşesc 110 miliarde de euro anual, UE fiind unul dintre principalii parteneri comerciali ai regiunii.
Potrivit Forumului APPR, acordul poate crea oportunităţi pentru România în special în sectoarele industriale şi de servicii, prin eliminarea tarifelor vamale pentru o gamă largă de produse exportate către Brazilia, Argentina, Uruguay şi Paraguay.
Însă, agricultura europeană funcţionează într-un cadru normativ extrem de exigent, construit în jurul unor standarde ridicate de mediu, siguranţă alimentară, bunăstare a animalelor şi utilizare a produselor de protecţie a plantelor. Aceste standarde generează costuri suplimentare şi afectează competitivitatea fermierilor europeni, în lipsa unor mecanisme care să asigure condiţii echivalente de concurenţă.
"În acelaşi timp, produsele agricole importate din statele Mercosur pot fi obţinute în condiţii semnificativ diferite, cu reguli mai permisive şi costuri mult mai reduse. Această asimetrie structurală creează o concurenţă neloială şi pune sub semnul întrebării coerenţa politicilor europene dezvoltate în ultimele două decenii pentru reglementarea activităţii agricole. Liberalizarea comerţului agroalimentar prevăzută în acord include cote tarifare preferenţiale pentru produse considerate sensibile la nivel european, precum carnea de vită, carnea de pasăre, zahărul sau etanolul. Chiar dacă aceste volume sunt plafonate, ele pot avea efecte cumulative semnificative asupra pieţei interne, în special în statele membre cu sectoare zootehnice vulnerabile sau în curs de consolidare", se menţionează în comunicat.
În opinia reprezentanţilor APPR, instrumentele propuse pentru protejarea pieţei europene - inclusiv clauzele de salvgardare şi ajustarea pragurilor de intervenţie - nu modifică substanţial situaţia de fond. Aceste mecanisme sunt, prin natura lor, reactive şi se activează doar după apariţia dezechilibrelor de piaţă. Ele nu pot preveni pierderile economice şi nu oferă fermierilor garanţii reale într-un context de presiune concurenţială accentuată.
"În absenţa unor clauze de reciprocitate clare, automate şi verificabile privind standardele de producţie, riscul ca aceste instrumente să rămână pur formale este ridicat, iar fermierii europeni rămân expuşi unor şocuri de piaţă dificil de corectat ulterior. Deşi acordul prevede respectarea
standardelor europene de siguranţă alimentară pentru produsele importate, aplicarea şi controlul efectiv al acestora rămân esenţiale, în special în contextul diferenţelor structurale dintre sistemele de producţie şi capacitatea de monitorizare", avertizează organizaţia.
De asemenea, dezbaterea privind acordul UE- Mercosur nu poate fi separată de incertitudinile majore care planează asupra viitorului Politicii Agricole Comune după 2027, subliniază APPR. Lipsa unei perspective bugetare clare şi riscul apariţiei unor distorsiuni de concurenţă între statele membre amplifică vulnerabilitatea fermierilor europeni.
În acest context, deschiderea suplimentară a pieţei agricole către importuri realizate în condiţii asimetrice ridică semne serioase de întrebare privind coerenţa strategică a politicilor europene şi capacitatea UE de a oferi fermierilor stabilitate şi predictibilitate, atrage atenţia organizaţia.
"Pentru România, impactul acordului este deosebit de relevant. Ţara noastră este unul dintre principalii producători de cereale din Uniunea Europeană, cu un rol important în securitatea alimentară regională. Importurile suplimentare pot genera presiune descendentă asupra preţurilor
interne, pot accentua volatilitatea pieţei şi pot reduce capacitatea fermierilor de a investi în tehnologizare şi sustenabilitate, într-un sector deja afectat de creşterea costurilor şi de riscurile climatice.În sectorul zootehnic, efectele pot fi semnificative. România este un actor important în exportul de bovine vii pe piaţa europeană, iar deschiderea pieţei UE pentru volume suplimentare de carne de vită din statele Mercosur poate reduce cererea pentru animalele crescute în România, afectând direct veniturile crescătorilor. În acelaşi timp, sectorul avicol românesc s-a consolidat puternic în ultimii ani, devenind unul dintre cele mai competitive segmente ale agriculturii naţionale. Importurile de carne de pasăre, în special din Brazilia - cel mai mare exportator mondial - riscă să exercite o presiune majoră asupra preţurilor interne şi europene, într-un context în care producătorii români au investit masiv în respectarea standardelor europene de bunăstare animală şi siguranţă alimentară", avertizează organizaţia agricolă.
Totodată, trebuie avut în vedere şi efectul indirect asupra sectorului cerealier, având în vedere că o parte semnificativă a producţiei de cereale din România este destinată furajării animalelor. Reducerea capacităţilor interne de creştere a bovinelor şi a păsărilor, ca urmare a presiunii importurilor ieftine de carne, ar putea diminua cererea internă pentru cerealele româneşti, amplificând efectele negative asupra veniturilor fermierilor, a adăugat reprezentanţii APPR.
În acest context, Forumul APPR atrage atenţia asupra necesităţii unei abordări mai riguroase în procesul decizional. Lipsa unor analize ex-ante solide şi a unei consultări reale cu fermierii şi organizaţiile lor reprezentative a slăbit fundamentarea poziţiilor asumate. Corecţiile propuse ulterior sunt necesare, dar nu pot substitui o strategie construită pe date, dialog şi anticiparea efectelor economice şi sociale.
"Acordul UE-Mercosur reprezintă un test major de coerenţă pentru Uniunea Europeană. Consolidarea poziţiei globale a UE nu poate fi realizată prin slăbirea propriilor sectoare strategice. Agricultura europeană nu poate continua să fie sectorul care suportă costurile unor compromisuri comerciale insuficient calibrate. O Europă puternică are nevoie de o agricultură viabilă, capabilă să asigure securitatea alimentară, stabilitatea zonelor rurale şi credibilitatea propriilor politici. Unitatea europeană se construieşte împreună cu fermierii, nu în absenţa lor", au mai transmis reprezentanţii APPR.
Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (FAPPR) este o structură profesională federativă, formată din producători agricoli şi reprezentanţi ai lanţului profesional agricol din România, înfiinţată în anul 2012. Forumul APPR este vocea activă a fermierilor şi
procesatorilor din agricultură, membră a Confederaţiei Europene a Producătorilor de Porumb (CEPM) şi a platformei europene Farm Europe - activă în reprezentarea intereselor legitime ale filierelor agricole europene.
FAPPR furnizează asistenţă tehnică, economică şi legislativă pentru membrii şi organizaţiile profesionale ale fermierilor din România afiliate.





























Comentează