Forţele irakiene au continuat să avanseze luni în partea de vest a oraşului Mosul, în cadrul unei ofensive ce vizează mai multe cartiere aflate încă în mâinile grupării Statul Islamic (SI), şi a îndemnat civilii să fugă din zonele aflate sub controlul SI, a anunţat armata Irakului, informează AFP preluat de agerpres.
"Unităţile noastre continuă să avanseze (...) şi au intrat în cartierele al-Oula, al-Zinjili şi al-Shifaa, precum şi în Spitalul republican", a anunţat purtătorul de cuvânt al Comandamentului comun al operaţiunilor (JOC), Yahya Rassul.
Gruparea Statul Islamic utilizează "maşini-capcană, lunetişti şi kamikaze" împotriva forţelor irakiene, a declarat el pentru AFP.
Cartierele enumerate de Rassul sunt situate în nordul oraşului vechi din Mosul, controlat în mare parte de SI, şi fac obiectul unei ofensive anunţate sâmbătă.
Aviaţia irakiană a lansat pentru a doua oară într-o săptămână fluturaşi deasupra anumitor cartiere din Mosul, cerându-le locuitorilor să plece din zonele controlate de SI, a mai anunţat JOC luni.
Susţinute de coaliţia internaţională condusă de SUA, forţele irakiene desfăşoară de la mijlocul lui octombrie o vastă ofensivă pentru recucerirea oraşului Mosul, pe care SI îl controlează din 2015.
După ce au cucerit la sfârşitul lui ianuarie partea de est a oraşului, ele au lansat la 19 februarie asaltul asupra părţii vestice.
Sute de mii de persoane au luat deja calea exodului ca urmare a acestei bătălii, iar cifrele riscă să se agraveze odată cu apropierea luptelor în vechiul oraş, dens populat.
Forţele irakiene avansează la Mosul şi îi îndeamnă pe civili să plece din zonele controlate de SI
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

153
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
153

138
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
138

16
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
16

637
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
637

1.103
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
1.103

897
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
897

257
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
257

457
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
457

401
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
401

3.450
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
3.450

1.512
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.512

1.622
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.622

2.874
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.874
















Comentează