Pilotul german Sebastian Vettel, cvadruplu campion mondial de Formula 1, a fost descalificat şi a pierdut locul secund ocupat duminică în Marele Premiu al Ungariei, după ce s-a constatat că avea prea puţin combustibil în rezervor la finalul cursei, informează AFP.
Vettel şi echipa sa, Aston Martin, au încălcat articolul 6.6 al Regulamentului tehnic al Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA), conform căruia "concurenţii trebuie să se asigure că un eşantion de carburant de un litru poate fi extras din maşină în orice moment", pentru a nu avea un avantaj în materie de performanţă
Oficialii cursei au precizat, într-un comunicat postat pe site-ul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1, că au putut extrage doar 0,3 litri de combustibil din monopostul lui Sebastian Vettel.
În aceste condiţii, britanicul Lewis Hamilton (Mercedes), clasat pe poziţia a treia duminică, a urcat pe locul secund, după câştigătorul cursei de la Budapesta, francezul Esteban Ocon (Alpine), podiumul fiind completat de spaniolul Carlos Sainz Jr (Ferrari).
Formula 1 - Sebastian Vettel pierde locul secund după ce a fost descalificat la Marele Premiu al Ungariei
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

14
Kosovo primește un bonus uriaș dacă se califică la Campionatul Mondial
14

42
Ladislau Boloni știe care este problema fotbalului românesc
42

23
Eduard Ionescu debutează cu victorie la Cupa Mondială de tenis de masă de la Macao
23

2.134
Mircea Lucescu a vrut să plece cu naționala în Slovacia. Mihai Stoichiță: 'Mi-a zis lăsați-mă să mă întorc în cantonament, sunt ok'
2.134

53
Sorana Cîrstea a intrat în Top 30 WTA. Sabalenka rămâne lider
53

37
Jannik Sinner a reuşit 'Sunshine Double'. A câștigat turneul de la Miami, după cel de la Indian Wells
37

148
Franţa a învins duminică seara, pe teren neutru, echipa naţională a Columbiei, într-un meci amical de pregătire pentru Cupa Mondială 2026
148

52
CAF va modifica regulamentele în urma fiasco-ului de la finala Cupei Africii pe Naţiuni
52

349
Mihai Stoica spune cine ar trebui să conducă naționala României: Doar el poate salva ceva
349

31
CS Dinamo, la a 11-a victorie consecutivă în campionat
31

3.180
Ionuț Lupescu, atac subtil la șeful FRF: 'Nu l-aș fi numit pe Lucescu la națională' / Mesaj pentru selecționer: 'Să îi vină mintea la cap. Să se potolească'
3.180

91
Presa din Slovacia scrie despre Mircea Lucescu, după ce a fost dus la spital: E puțin probabil
91

95
Mircea Lucescu: Am simţit că nu mai pot respira normal. Am mai avut fibrilaţii la Brescia şi anul trecut / Gata, s-a terminat. Cred în potenţialul acestei generaţii. Susţinuţi, ei şi noul selecţioner vor putea reuşi rezultate bune
95
















Comentează