Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în numele Uniunii Europene, şi directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, au încheiat un nou acord de parteneriat financiar, care va stimula cooperarea pentru a face faţă provocărilor cheie, inclusiv schimbările climatice, şi va ajuta ţările să atingă obiectivele de dezvoltare durabilă, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, potrivit Agerpres.
Din 2016, Uniunea Europeană este principalul partener al FMI în dezvoltarea capacităţilor.
"Uniunea Europeană şi FMI sunt parteneri puternici. Dorim împreună să găsim soluţii la problemele globale, în special în Africa. Noul acord de astăzi ne va permite să ne concentrăm mai bine asupra schimbărilor climatice şi a provocărilor digitale. Sunt deosebit de recunoscătoare Kristalinei Georgieva pentru conducerea sa. Împreună vom consolida şi mai mult cooperarea şi parteneriatul nostru", a afirmat Ursula von der Leyen, la semnarea acordului.
La rândul său, Kristalina Georgieva a declarat: "Apreciem poziţia de lider a UE pentru dezvoltarea durabilă pentru toţi. Avem un istoric de a lucra împreună la construirea unor instituţii economice puternice pentru a îmbunătăţi performanţele economice şi mijloacele de trai ale oamenilor din ţările partenere. Acest acord va aprofunda colaborarea noastră şi ne va ajuta să facem mai multe împreună, în special acolo unde contează cel mai mult - în ţările cu venituri mici şi în statele fragile".
Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană sunt parteneri de lungă durată în interiorul şi în afara Uniunii Europene. Acest nou acord va consolida, va simplifica şi va accelera încheierea de acorduri contractuale pentru numeroasele activităţi comune întreprinse pentru a sprijini o bună guvernare economică, gestionarea finanţelor publice şi mobilizarea veniturilor interne, construirea instituţiilor, precum şi agenda mai largă pentru dezvoltarea durabilă 2030.
FMI și CE consolidează cooperarea pentru susţinerea dezvoltării durabile
București
8°C
Articole Similare

13
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
13

15
Președintele ANRE: "Trebuie să continuăm tranziţia către energia verde şi nu vrem să transformăm reţelele în puncte de blocaj"
15

1.942
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
1.942

2.276
Gigantul din milioane de case din România și Europa face mutarea momentului: Poate schimba definitiv ce mănâncă lumea
2.276

10
BVB a închis mixt şedinţa de marţi: Rulajul a depăşit 23 de milioane de euro
10

53
Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei: "Din ce în ce mai mult, companiile româneşti, nu doar cele publice, ci şi cele private, sunt prezente în Republica Moldova"
53

38
Italia vrea să amâne până în 2038 închiderea termocentralelor pe cărbune
38

2.144
Roxana Mînzatu anunță revoluție la nivelul UE: Trebuie să ne luăm soarta în propriile mâini!
2.144

30
Șeful Nuclearelectrica: "Orice fel de electricitate are nevoie de ajutoare de stat, de la energiile regenerabile la energia nucleară"
30

3.328
Se scumpesc țigările: Guvernul a crescut acciza cu peste 50 de lei
3.328

73
Sebastian Burduja: "Nu ne putem permite să depindem de resurse energetice sau de coridoare energetice care nu sunt sub controlul nostru"
73

50
ANSVSA, discuţii cu Ambasada SUA pentru deschiderea pieţei americane către carnea procesată de ovine din România
50

65
Directorul general al Hidroelectrica: Centralele hidroelectrice nu sunt suficient susţinute în Europa; Procedurile devin din ce în ce mai birocratice
65
















Comentează