Fostul internaţional Florin Răducioiu a fost cooptat de antrenorul Mircea Rednic în conducerea echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, pe postul de director tehnic sau director sportiv, a anunţat tehnicianul, joi, într-o conferinţă de presă.
"În momentul acesta eu mi-l doresc pe Răducioiu să vină lângă echipă. M-am întâlnit cu el, a rămas ca domnul (Iuliu) Mureşan să discute săptămâna asta. Am vorbit şi cu Dănciulescu înainte, am înţeles situaţia, are şi el dreptate dintr-un punct de vedere. Cel care a acceptat să vină la Dinamo este Răducioiu. Va veni director tehnic, sportiv, manager, ce vrea el. În plus, la cum arată, mă gândesc să îl bag vreo 5-10 minute la sfârşit de meci să ţină de minge", a declarat Rednic.
Antrenorul dinamovist a precizat că experienţa lui Răducioiu va fi benefică echipei sale, dar decizia de a veni îi aparţine fostului atacant: "A fost un jucător foarte mare, a jucat pe unde a jucat, este foarte util, vorbeşte bine româneşte acum. Acum depinde de el, dar eu cred că o să vină".
În vârstă de 51 de ani, fostul dinamovist Florin Răducioiu, component al "Generaţiei de Aur", a evoluat la echipe de prestigiu din Europa, precum AC Milan, Espanyol, West Ham, Stuttgart sau Monaco.
Florin Răducioiu, cooptat de Mircea Rednic în conducerea echipei Dinamo
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

15
Eduard Ionescu a pierdut în fața liderului mondial la Cupa Mondială de tenis de masă de la Macao
15

68
Fiul lui Arnold Schwarzenegger, campion încă de la prima sa competiţie de culturism
68

22
Gaël Monfils și Andrei Pavel, invitați la meciul de retragere al Simonei Halep
22

34
Marian Aliuță spune unde a greșit Mircea Lucescu. Jucătorul luat la ochi de fostul internațional
34

24
S-a stabilit programul semifinalelor Cupei României la handbal feminin
24

143
Gică Hagi, primele măsuri după ce va deveni selecționerul României. Obiectivul 'Regelui'
143

91
Sorana Cîrstea a decis ce va face după retragerea din tenis: 'Am foarte multe planuri și foarte multe interese'
91

5.755
Ion Țiriac face o mega-investiție. 100.000.000 de euro pentru orașul său natal
5.755

27
Luis de la Fuente, despre statutul de favorită al Spaniei la CM 2026: 'Îmi place că suntem apreciaţi'
27

28
Samara și Dragoman, înfrângeri în grupe la Cupa Mondială de tenis de masă de la Macao
28

58
Echipa lui Laurențiu Reghecampf cere calificarea la 'masa verde'. Scandal uriaș în Liga Campionilor Africii
58

148
Cum ar putea promova CSA Steaua în Superliga. S-ar putea decide în această săptămână
148

72
Ultimele șase selecționate care vor participa la Cupa Mondială de fotbal 2026 se decid marți
72
















Comentează