Ministrul Muncii a dezvăluit, într-o intervenție la B1 TV, ce ajutoare se vor acorda mai multor categorii, după ce partidele s-au înțeles pe măsurile sociale.
Ajutoare pentru pensionari
Florin Manole îi anunță pe pensionarii cu pensii până la 1500 de lei că vor primi un sprijin de 1.000 de lei în două tranșe egale.
„Pentru pensionarii cu pensii până la 1500 de lei vom acorda sprijin de 1.000 de lei în două tranșe egale, câte 500 de lei. Pentru pensionarii care au pensii între 1.500 și 2.000 de lei, sprijinul este tot în două tranșe egale, de câte 400 de lei, adică 800 de lei în total. Iar pentru pensionarii care au pensii între 2.000 și 3.000 de lei, sprijinul este în sumă de 600 de lei în două tranșe, de câte 300 de lei fiecare dintre aceste tranșe”, a explicat ministrul Muncii la „Talk B1”
Câți bani au fost alocați copiilor și familiilor monoparentale
„Pentru partea de beneficii pentru copii. Vorbim despre mai multe categorii de copii. În primul rând, copii cu dizabilități. Aici avem mai multe praguri de venituri, dar exemplul pe care l-am folosit cel mai des este că vom crește, de exemplu, pentru copiii care au cele mai mici beneficii, 80 de lei pe lună, vom crește până aproape de 200 de lei pe lună sprijinul.
O altă categorie sunt familiile monoparentale. De cele mai multe ori este vorba de mame care au 1, 2, 3 copii în îngrijire. Și aici vom avea o creștere consistentă în procent, pentru că ele sunt foarte mici, dar e vorba de 50, 100, 150 de lei pe lună, în funcție de numărul de copii.
Adică o mamă cu un copil va primi 50 de lei în plus după aceste modificări, cu 2 copii va primi 100 de lei în plus și tot așa.
Și o altă categorie de sprijin este tichetul de grădiniță, se numește. Este o politică publică mai veche în care se acordă un sprijin. Acum cuantumul său e, dacă nu mă înșel, de 133 de lei pe lună. Aici mergem aproape de o dublare a acestui sprijin. Este vorba de un sprijin care se acordă exclusiv în perioada grădiniței, adică în lunile de grădiniță, și este condiționat de prezența la grădiniță”, a mai spus Florin Manole.





























Comentează