Prim-ministrul Florin Cîţu şi-a exprimat vineri susţinerea pentru învăţământul dual, dar şi pentru competiţia între centrele de cercetare în vederea finanţării.
Precizările au fost făcute în cadrul unei conferinţe organizate de Camera de Comerţ Româno-Germană (AHK România) şi Comitetul Economiei Germane pentru Europa de Est e.V. (OA), cu sprijinul Asociaţiei Camerelor Germane de Comerţ şi Industrie e.V. (DIHK).
Premierul a declarat că educaţia şi sănătatea reprezintă priorităţi pentru guvern şi a reamintit că în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă sunt prevăzute 3,6 miliarde euro pentru implementarea programului "România educată". El a precizat totodată că susţine competiţia pentru fonduri între centrele de cercetare.
"În ce priveşte cercetarea, cred că sunt multe de făcut. Personal, văd centre de cercetare în apropierea universităţilor. Acesta este sistemul pe care îl prefer. De asemenea, prefer ca aceste centre de cercetare să concureze pentru fonduri. Cred cu tărie că doar prin competiţie pentru fonduri putem să realizăm ceva în domeniul cercetării. (...) Ar trebui să ne asigurăm că banii alocaţi cercetării produc ceva. (...) Doar competiţia aduce rezultatele cele mai bune. Altfel, vom aloca bani centrelor de cercetare, fără a avea rezultate. Cred că este un lucru pe care îl înţelege nu doar România. În toată Europa înţelegem că trebuie finanţată cercetarea, dar că de cealaltă parte trebuie să fie ceva tangibil, iar centrele trebuie să concureze pentru fonduri", a spus premierul, conform AGERPRES.
Totodată, el a arătat că, în ceea ce priveşte învăţământul profesional, există la nivel local modele de colaborare care pot fi preluate.
"Nu trebuie să inventăm roata. Aşa că atunci când vine vorba de învăţământul profesional, avem deja în România practici foarte bune. Avem companii, unele dintre ele germane, care au creat deja sisteme: liceele se află în proximitatea lor, iar elevii sunt pregătiţi pentru aceste firme sau pentru altele, care au nevoie de oameni în domeniu. Ceea ce trebuie să facem este să preluăm această practică şi să o extindem la nivelul ţării. Vom vedea cum va fi susţinută financiar, dar nu vreau să fac ceva diferit. Acest lucru funcţionează. Şi am văzut-o în Maramureş, Satu Mare, Braşov sau în Timişoara", a spus Cîţu.
Premierul a transmis că mecanismul Kurzarbeit va fi menţinut şi după încetarea stării de alertă.
"Mecanismul Kurzarbeit va fi menţinut. L-am îmbunătăţit, vom vedea cum merge noua variantă. Dacă necesită îmbunătăţiri, îl vom îmbunătăţi în continuare. Dar va fi menţinut după starea de alertă", a spus Cîţu.
În ce priveşte implementarea obiectivelor Green Deal, premierul a arătat că România susţine aceste deziderate, dar a arătat că ele nu pot fi implementate de către toate statele în acelaşi ritm.
"Aceasta este o altă provocare. România susţine pe deplin Green Deal, dar România porneşte, la fel ca alte câteva state, de la un alt un punct. Pentru noi, viteza implementării obiectivelor Green Deal vine cu un cost social. Există, desigur, susţinere în acest sens prin fondurile provenite de la Uniunea Europeană şi trebuie să ne asigurăm că acestea ajung la timp, dar totodată ne vom asigura că zonele din România în care vor exista costuri sociale se dezvoltă mai rapid, că aceste zone reprezintă priorităţi pentru investitori. Nu vrem să lăsăm pe nimeni în urmă. (...) Ştim că este o problemă la nivel global, toată lumea recunoaşte acest lucru. Cu toţii trebuie să ne facem datoria, dar cred că România şi alte câteva state au o viteză diferită de a atinge acel obiectiv", a afirmat Cîţu.
Florin Cîțu susține învățământul dual: 'Acesta este sistemul pe care îl prefer'. Ce se va întâmpla cu mecanismul Kurzarbeit după încetarea stării de alertă
Explorează subiectul
Articole Similare

50
Bogdan Ivan le dă vești bune minerilor de la CE Oltenia, în ziua protestului acestora din București: Ce se va întâmpla azi cu bonurile de masă
50

25
Cine este Amalia Bellantoni: Povestea completă a fostei stewardese devenită personaj public
25

1.948
Salariul minim urcă de la 1 iulie 2026: Guvernul pune azi în mișcare noua formulă europeană
1.948

22
Trafic rutier reluat pe Podul peste Dunăre: au fost ridicate şi restricţiile de peste 7,5 tone
22

137
Un profesor din București trece printr-o drama imensă, la numai 24 de ani: A fost internat de urgență la Fundeni și are nevoie de ajutor
137

2.477
Raed Arafat își cere scuze după mesajul Ro-Alert de la 4 dimineața: „Este dificil să spui că nu vrei să deranjezi!” / „Sunetul nu poate fi modificat în prezent”
2.477

35
Accident de muncă la Ploiești: bărbat prins sub acoperișul unei anexe. Victima, transportată la spital
35

100
De ce limba română se citește exact așa cum se scrie? Secretul reformei lui Titu Maiorescu care a schimbat istoria
100

24
FOTO Incendiu puternic la o locuinţă din Constanţa: trei adulţi şi trei copii au fost evacuaţi
24

2.557
VIDEO Polițiștii bucureșteni le-au luat cheile și au rezolvat schema imobiliarelor false: Cum au păcălit doi indivizi oamenii aflați în căutarea închirierii unui apartament
2.557

27
Studenţii UBB anunţă proteste împotriva majorării taxelor de şcolarizare
27

92
Salvat în ultima clipă: cetățean străin, găsit de un trecător în hipotermie lângă o mașină blocată în zăpadă. Mai multe mașini rămase înzăpezite
92

18
Salvamont România: zeci de persoane salvate de pe munte în ultimele 24 de ore
18

















Comentează