Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a declarat marţi că cei care fac acte de vandalism trebuie să răspundă, precum şi cei care îi incită pe aceştia.
Întrebat, la Palatul Parlamentului, cum vede protestele de marţi de la Parlament, în urma cărora a fost cerută demisia ministrului de Interne, Lucian Bode, Cîţu a spus: "E responsabilitatea celor care asigură protecţia acestui obiectiv, nu cred că e responsabilitatea ministrului. (...) Eu de fiecare dată vă spun că sunt de acord cu libera exprimare atât timp cât se face cu respectarea Constituţiei. Când se ajunge la acte de vandalism, cei care fac acest lucru trebuie să răspundă, iar cei care îi incită pe cei care fac astfel de acte trebuie să răspundă şi ei".
Ambasada SUA în România a confirmat, marţi, faptul că un autovehicul care îi aparţine a fost avariat în timpul protestelor de la Palatul Parlamentului. "La acest moment, nu sunt disponibile informaţii suplimentare", arată misiunea diplomatică.
Protestatarii care au intrat, marţi, în curtea Senatului au fost permanent sub supravegherea jandarmilor şi nu au fost înregistrate alte incidente, a declarat şeful Jandarmeriei Bucureşti, Cătălin Stegăroiu, precizând că "adunarea a fost paşnică şi situaţia a fost sub control".
Jandarmii au decis să retragă dispozitivul, a adăugat el, deoarece manifestanţii ar fi putut fi răniţi "destul de grav" de jandarmi şi de poartă.
"Colegii mei au apreciat că dacă vor menţine dispozitivul, manifestanţi, persoane care participă la protest puteau să fie rănite destul de grav de jandarmi şi de poartă. Din acest motiv, pentru detensionare, s-a retras un pic dispozitivul, fiind permanent sub control, am avut un grup de 200-300 de persoane care au intrat în curtea Senatului, au fost permanent sub supravegherea noastră, nu au fost alte incidente. Ulterior, au părăsit curtea Senatului la îndrumarea forţelor de ordine", a arătat Cătălin Stegăroiu.
El a menţionat că în prezent se desfăşoară activităţi de identificare a protestatarilor şi de sancţionare a acestora.
Aproximativ 1.500 de susţinători şi parlamentari AUR s-au strâns, în cursul dimineţii, în zona Palatul Parlamentului, pentru a protesta faţă de introducerea certificatului verde COVID şi faţă de restricţiile impuse în contextul pandemiei.
Florin Cîțu sare în apărarea lui Lucian Bode după protestul de la Parlament: 'Cei care fac acte de vandalism trebuie să răspundă'
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

1.708
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
1.708

1.822
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
1.822

61
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
61

3.990
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
3.990

3.759
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.759

176
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
176

116
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
116

2.697
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.697

1.285
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.285

1.950
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.950

4.211
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
4.211

6.882
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
6.882

6.173
Vlad Voiculescu, prima reacție după ce România a pierdut procesul uriaș cu Pfizer: Aruncă pisica în curtea lui Florin Cîțu
6.173
















Comentează