Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a apreciat, duminică seara, că solicitarea referitoare la achitarea urgentă de către RADET a datoriei istorice faţă de ELCEN a fost luată în urma unui ordin politic din partea PNL Bucureşti.
"Partidele, aşa cum vedeţi şi dumneavoastră, prin acţiunile lor şi ale reprezentanţilor, se pregătesc pentru alegerile din 11 decembrie. Altfel, nu îmi explic cum e posibil ca luni, aşa cum afirmam, să se dea ordin politic, de la PNL Bucureşti împotriva Primăriei Generale, împotriva mea şi să se afirme cu subiect şi predicat că această datorie istorică este certă, să o plătesc urgent. Adică, să nu mai avem bani pentru absolut nimic", a spus primarul general, la România Tv.
Ea şi-a exprimat nedumerirea legată de faptul că ELCEN a hotărât să menţină poprire inclusiv pe sumele destinate salariaţilor RADET, în contextul în care Primăria Capitalei achitase la zi subvenţiile restante.
"Surpriza a fost luni seara când, după conferinţa de presă de la PNL Bucureşti, când s-a dat ordinul politic şi s-a spus că bucureştenii vor rămâne fără apă caldă şi în toamnă, în iarnă - fără căldură, pentru că bucureştenii nu au ales ce trebuia şi anume: PNL sau USB. Mă uitam la televizor şi nu îmi venea a crede pentru că eu ştiam că suntem cu plata subvenţiei la zi, nu avem nicio datorie, am plătit şi restanţa moştenită de la primarul PNL interimar Sava, care nu mai plătise subvenţia legală din aprilie. Avem un dispecerat comun de avarii şi revizii ELCEN-RADET. Lucrurile erau într-o desfăşurarea pozitivă, normală. Dar luni s-a dat un ordin politic. Luni seara şi marţi dimineaţa s-au executat şi tehnic, în sensul că ELCEN, compania Guvernului, a anunţat că deoarece se micşorează presiunea la gaze de la Distrigaz, unde statul are 40% şi o responsabilitate faţă de români, vor opri apa caldă. Este o faptă penală. Energia termică face parte din infrastructura critică. Nu pot fi lăsaţi românii fără apă caldă, fără căldură pentru că nişte companii din domeniul energetic nu s-au restructurat, nu au ajustat salariile conducerii la nivelul economic, la situaţia acelor companii", a mai precizat Firea.
Pe de altă parte, ea a apreciat că nici măcar consilierii generali din partea PNL nu ar fi de acord să voteze achitarea integrală a datoriei de 285 de milioane de lei a RADET.
"Această datorie vehiculată, istorică, de zece ani de zile, de 285 de milioane de lei, nu este prinsă în contabilitatea Primăriei Generale. Nu este prinsă în bugetul pe acest an. Eu ar trebui să vin practic în Consiliul General, să supun dezbaterii un proiect de hotărâre. Şi eu vă spun că nici măcar cei opt consilieri PNL nu ar vota aşa ceva, pentru că e o aberaţie. Nici măcar acel consilier PNL, domnul Deaconescu, care a fost prefect, subprefect, reprezentant în CA RADET din partea PNL şi acum e în Consiliul General şi mă somează să plătesc. De ce? Ştie ceva dumnealui? Să spună populaţiei", a declarat Firea.
De asemenea, ea a precizat că deţine informaţii conform cărora premierul Dacian Cioloş ar fi transmis ministerelor de resort o adresă prin care le solicită să se implice în rezolvarea situaţiei ELCE-RADET. Pe de altă parte, a apreciat că vicepremierul Costin Borc ar fi trebuit să se implice mai mult în rezolvarea acestei probleme.
În contextul în care consilierul general PNL Ciprian Ciucu i-a reproşat preşedintelui social democrat, Liviu Dragnea, faptul că nu a fost de acord în 2013 cu memorandumul de fuziune între ELCEN şi RADET, Firea a precizat că memorandumul respectiv nu a primit avizul Ministerului Justiţiei. AGERPRES
Firea: Plătirea urgentă a datoriei istorice a RADET a fost un ordin politic
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

5.250
Interceptări explozive în dosarul șefului ARR: saci cu bani, examene trucate și zeci de mii de euro la fiecare sesiune
5.250

2.660
Fost șef al Statului Major avertizează: 'Iranienii ar putea să vizeze bazele militare americane din România'
2.660

2.254
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.254

2.217
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
2.217

61
Ministrul Oana Ţoiu a reiterat susţinerea României faţă de Ucraina, la reuniunea informală a CAE de la Kiev
61

113
Oana Țoiu, mesaj dur după vizita la Bucea: „Aceste masacre nu trebuiau să aibă loc”
113

833
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
833

207
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
207

59
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
59

3.233
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
3.233

1.590
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
1.590

3.811
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
3.811

2.936
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.936
















Comentează