Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a cerut marţi comunităţii internaţionale, în special Uniunii Europene, mai multe fonduri pentru refugiaţii sirieni aflaţi în Siria, solicitare ce survine în aceeaşi zi în care Comisia pentru buget a Parlamentului European a aprobat tăierea a 70 de milioane de euro din fondurile alocate Turciei ca ţară candidată la UE, motivul fiind lipsa progreselor privind situaţia statului de drept, drepturile omului şi libertatea presei, informează agenţia EFE.
În virtutea unui acord încheiat între UE şi Turcia în 2016, blocul comunitar s-a angajat să ofere Ankarei, într-o primă etapă, un ajutor financiar de trei miliarde de euro, Turcia cerând apoi alte trei miliarde, în schimbul stăvilirii valului migrator către Europa.
În discursul susţinut marţi în faţa Adunării Generale a ONU, Erdogan a susţinut că ţara sa a cheltuit până în prezent 32 de miliarde de dolari pentru refugiaţi, sumă din care a primit ca ajutor internaţional numai 600 de milioane, plus alte 1,7 miliarde de euro din partea UE şi a ONG-urilor.
'Aşteptăm un sprijin mai consistent, generos şi flexibil pentru Turcia, mai ales din partea UE', a indicat Erdogan, amintind că în ţara sa sunt circa 3,5 milioane de refugiaţi sirieni.
Înaintea discursului său, Comisia pentru buget a Parlamentului European a aprobat tăierea a 70 de milioane de euro din fondurile alocate Turciei ca ţară candidată la aderarea la UE. Aceşti bani urmează să fie redirecţionaţi către programe ce privesc migraţia, precum acţiunile de ajutorare a migranţilor care vin în Europa pe ruta Mediteranei Centrale sau pentru realizarea angajamentelor UE faţă de Siria.
În raportul ei anual privind Turcia publicat în luna aprilie, Comisia Europeană a tras concluzia că această ţară 's-a îndepărtat semnificativ de UE, mai ales în ceea ce priveşte statul de drept şi drepturile fundamentale, precum şi prin slăbirea mecanismelor de control democratic'.
Prin urmare, executivul comunitar i-a transmis Parlamentului European propunerea ca respectivele fonduri de 70 de milioane de euro alocate Turciei să fie redirecţionate către asistenţa pentru migranţi, propunere care pentru a fi aplicată mai trebuie aprobată de plenul Parlamentului European.
Firea, înaintea CEx: Cred că se va propune excluderea mea. Se urmăreşte să fie daţi afară din Guvern Paul Stănescu şi Tudorel Toader
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

40
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
40

1.239
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
1.239

1.572
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
1.572

49
Elveția ar putea abandona achiziţionarea sistemului de apărare aeriană Patriot
49

1.408
Donald Trump nu a uitat de Groenlanda: Următoarea mișcare ar marca prima expansiune majoră a SUA pe insula arctică
1.408

61
Rusia a atacat masiv Ucraina: Patru morți și mii de persoane fără curent electric
61

160
Negocieri de pace pentru Iran - Mesaj de la Mojtaba Khamenei
160

85
Emiratele Arabe Unite și-au pierdut răbdarea - Se ia în calcul o coaliției militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
85

21
Apel direct de la Vatican: Papa Leon îi cere lui Trump să găsească o soluție pentru încetarea războiul înainte de Paște
21

42
Parteneriatul dintre China și Iran, pus la încercare de război - Cum sunt afectate interesele Beijingului
42

34
Ambasada Rusiei în Iran: Catedrala ortodoxă rusă din Teheran a fost avariată în urma unor atacuri aeriene
34

2.035
Criză în Golful Persic: Londra convoacă un summit de urgență pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
2.035

67
ONU avertizează: Țări din Orientul Mijlociu profită de război pentru a restricţiona drepturile omului şi a intensifica represiunea statală
67
















Comentează