Finanţele publice ale Poloniei vor fi atent monitorizate până la următoarele alegeri, care vor avea loc la sfârşitul anului 2027, un analist Fitch Ratings precizând că, pentru prima dată de când au început să fie atribuite ratinguri suverane Poloniei, nu se vede o stabilizare a nivelului datoriei, transmite Reuters.
Începând din 1995, când agenţiile de evaluare au început să evalueze bonitatea fostei ţări comuniste, ratingurile de ţară ale Poloniei au fost îmbunătăţite în mod continuu, cu o singură retrogradare scurtă în anul 2016. Acum, Polonia este cea mai mare economie a Uniunii Europene din afara zonei euro, scrie Agerpres.
Cu toate acestea, în luna septembrie 2025, Fitch a redus perspectiva asociată ratingului suveran al Poloniei ("A minus") până la "negativă", de la "stabilă", din cauza unei creşteri bruşte a împrumuturilor, pe fondul majorării cheltuielilor pentru apărare, care s-a adăugat creşterii cheltuielilor sociale şi a costurilor cu serviciul datoriei.
Fitch a subliniat că polarizarea mediului politic din Polonia ar putea complica procesul de reducere a deficitului.
În mod normal, agenţia de rating menţine o ţară cu o perspectivă non-stabilă pentru o perioadă de unu până la doi ani, rareori modificându-şi ratingul după doar şase luni sau mai mult de doi ani, a declarat Milan Trajkovic, analistul principal pentru Polonia de la Fitch Ratings.
Într-un interviu pentru Reuters, Trajkovic a spus că Fitch pleacă de la presupunerea că deficitul Poloniei, estimat la aproximativ 7% din PIB în 2025, va rămâne în mare parte neschimbat în acest an, când ar putea să fie cel mai mare din UE, urmând să scadă sub 6% din PIB abia în 2028.
"Pentru prima dată, nu vedem o stabilizare a datoriei Poloniei pe termen mediu", a spus Trajkovic, adăugând că, potrivit analiştilor Fitch, acest lucru ar necesita reducerea deficitului până la aproximativ 3% din PIB sau mai puţin.
Întrebat ce ar putea determina Fitch să coboare ratingul Poloniei, care este susţinut totuşi de creşterea economică puternică şi de afluxul de miliarde de euro din fondurile UE, Trajkovic a declarat că finanţele publice sunt în centrul atenţiei.
"Când vine vorba de o posibilă retrogradare, în realitate este foarte, foarte simplu. O retrogradare ar putea avea loc dacă comitetul de rating ajunge la concluzia că Polonia nu reuşeşte să stabilizeze datoria publică generală pe termen mediu", a spus Trajkovic.
Acesta a mai afirmat că scenariul de bază al Fitch presupune că Executivul polonez va implementa ad litteram planul fiscal structural pe termen mediu. Planul aprobat de Consiliul UE impune Poloniei să reducă creşterea anuală a cheltuielilor nete de la 6,3% în 2025, până la 3,5% în 2028.
"A doua presupunere este că nu vor exista derapaje fiscale", a spus Trajkovic. "Deci, fără noi măsuri de deconsolidare, fără măsuri de relaxare fiscală. Şi, în al treilea rând, creşterea (economică) va fi una, mai mult sau mai puţin, conform previziunilor", a mai spus Trajkovic.
Fitch urmează să anunţe următoarea decizie pentru ratingul Poloniei pe 27 februarie.





























Comentează