O expoziţie de fotografie dedicată filmului "Şatra", regizat de Emil Loteanu, şi o proiecţie aniversară dedicată acestei pelicule, realizată în urmă cu cinci decenii, vor avea loc în cadrul RROMA Film Festival, care se va desfăşura, în weekend, la Braşov, potrivit Agerpres.
Totodată, spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea Viorica Doga, fiica compozitorului Emil Doga, care a realizat muzica acestui film.
"Festivalul îl omagiază pe ilustrul compozitor Eugen Doga, autorul coloanei sonore a filmului. Compozitor cu renume internaţional, Eugen Doga a scris simfonii, romanţe, concerte, muzică de estradă, pentru teatru şi balet. A compus coloana sonoră pentru zeci de filme şi desene animate, printre cele mai cunoscute fiind, alături de 'Şatra', 'Lăutarii', 'Maria Mirabela' şi 'Dulcea şi tandra mea fiară' - aceasta din urmă fiind supranumită 'cel mai frumos vals de iubire al secolului XX' ", se arată într-un comunicat transmis, luni, de organizatori.
Expoziţia de fotografie dedicată aniversării filmului "Şatra" va putea fi văzută în toate cele trei locaţii unde se va desfăşura RROMA Film Festival, pe durata evenimentului şi cuprinde imagini inedite din timpul filmărilor şi variante internaţionale ale afişului producţiei.
Proiecţia specială a filmului se va desfăşura, duminică, de la ora 18:30 în Piaţa Sfântul Ioan, cu participarea extraordinară a regizoarei Viorica Doga, care va evoca figura emblematică a tatălui său, şi va fi urmată de un moment de dans tradiţional ţigănesc susţinut de "Sundari Atelier de dans cu Anais".
Anterior, de la ora 12:00, Viorica Doga va susţine un masterclass la Centrul Cultural din Comuna Augustin, acolo unde are loc şi festivitatea de premiere a filmelor înscrise în Competiţia Oficială a Festivalului.
Intrarea la toate evenimentele este liberă.
RROMA Film Festival se va desfăşura între 5 şi 7 septembrie, în municipiul Braşov şi în comuna Augustin.
În cadrul evenimentului, vineri, de la ora 18:00, la Cinematograful Astra din Braşov, va avea loc proiecţia filmului "Spirit of the Tramp" (2024, regia Carmen Chaplin), peliculă care evocă originile rome ale lui marelui artist Charlie Chaplin, oferind o perspectivă unică asupra vieţii şi moştenirii muzicale a lui Chaplin prin ochii familiei sale.
Proiecţia va avea loc în prezenţa actorului, producătorului şi scriitorului Michael John Chaplin, fiul artistului şi nepotul dramaturgului Eugene O'Neill.
Filmele selectate în competiţie - scurt metraje din Polonia, Cehia, Marea Britanie, Ungaria, Bulgaria, Mexic, Spania şi din România - vor fi prezentate publicului sâmbătă, 6 septembrie, la Centrul Cultural al Comunei Augustin, între orele 11:00-18:00, iar seara se va încheia cu o petrecere autentic ţigănească la lumina focului, îm Parcul Primăriei din Augustin începând cu orele 20:30.
RROMA Film Festival este organizat de Asociaţia Culturală CRN cu sprijinul Primăriei Braşov şi al comunei Augustin, fiind finanţat de Consiliul Judeţean Braşov.
Filmul 'Şatra' şi Eugen Doga, compozitorul coloanei sonore - omagiu în cadrul RROMA Film Festival
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

16
Balena eşuată pe coasta baltică a Germaniei s-a eliberat - Mamiferul, escortat de Poliţia Maritimă, care încearcă să-l urmărească
16

1.372
Rezultate Loto 29 martie: numerele câștigătoare la 6/49, Joker și celelalte jocuri. Reporturi de milioane în joc
1.372

69
România cucereşte templul dansului sportiv mondial. Rareş Cojoc şi Andreea Matei au scris istorie la Blackpool
69

10
Disney deschide „Regatul de Gheață” la Paris
10

52
Rușii au lansat peste 3.000 de drone asupra Ucrainei în această săptămână
52

57
Canalul de ştiri Al Araby din Qatar denunţă atacul cu rachetă asupra biroului său din Teheran
57

65
Papa Leon al XIV-lea respinge afirmațiile că Dumnezeu justifică războiul
65

480
Meloni condamnă 'o ofensă adusă credincioşilor', după ce Patriarhul latin a fost împiedicat să celebreze slujba de Florii
480

2.433
Niciodată nu a mai fost aşa. Se adevereşte cel mai rău scenariu prinvind soarta gheţii din Arctica
2.433

57
Peste 46.000 de oameni au cântat simultan în România și R. Moldova de Ora Pământului 2026
57

116
Sanctuarul pentru urși din Belița își redeschide porțile: vizitatorii sunt așteptați din 1 aprilie
116

22
Două noi expoziții de artă contemporană, deschise la Palatul Mogoșoaia în primul weekend din aprilie
22

4.310
Cât costă o pâine de la brutăria Laurei Cosoi și care-i ingredientul vedetă / Părerea cumpărătorilor
4.310
















Comentează