Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a declarat, luni, în urma unei întrevederi avute cu reprezentanţii Ligii Militarilor Profesionişti, că ia în serios problemele cadrelor militare active şi în rezervă, plecând de la premisa că resursa cea mai importantă a Armatei este cea umană, informează Agerpres.
Într-o postare pe Facebook, Fifor a subliniat că problemele pe care le-a identificat în discuţiile cu personalul MApN "nu ţin de acordarea unor privilegii sau beneficii", ci de faptul că "militarii activi ori în rezervă, funcţionarii publici şi salariaţii civili nu doresc decât să fie trataţi firesc şi normal, pe măsura profesionalismului şi loialităţii faţă de ţară".
"Sunt suficiente semne bune, măsurile cu impact direct la nivelul condiţiilor de muncă şi de viaţă ale militarilor profesionişti încep să producă rezultate, dacă discutăm, de exemplu, despre nivelul de salarizare, deşi încă sunt probleme de armonizat şi aici. Am reuşit acordarea Semnului onorific "În Serviciul Patriei", demers prevăzut într-un proiect de lege adoptat deja de Parlament. Am spus în repetate rânduri că cea mai importantă dintre resursele Armatei noastre este cea umană şi vreau să-i asigur pe toţi cei care lucrează în Ministerul Apărării Naţionale, militari sau civili, că iau foarte în serios această chestiune", a afirmat ministrul Apărării.
În cadrul întrevederii, la care au participat şi şefii direcţiilor centrale ale ministerului care răspund de domeniile resurselor umane, juridic şi comunicare publică, s-a discutat despre nevoia de armonizare a unor prevederi ale Legii 384/2006 (Statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti) cu cele ale Legii 80 din 1995 (Statutul cadrelor militare), astfel încât să fie asigurată evoluţia în carieră a tuturor militarilor profesionişti pe principiile egalităţii de şanse şi ale nediscriminării.
"Sunt optimist că vom putea face acest lucru, pentru că plecăm de la o bază comună de necontestat: în îndeplinirea misiunilor de luptă încredinţate, militarii sunt o echipă bine sudată, indiferent de corpul de cadre din care fac parte. Am văzut-o, în repetate rânduri, în teatrele de operaţii, unde soldaţii şi gradaţii profesionişti, subofiţerii, maiştrii militari şi ofiţerii acţionează ireproşabil, împreună, cu acelaşi profesionalism. Este momentul să translatăm această stare de spirit şi în legislaţia care le defineşte statutul", a adăugat Fifor.
Fifor: Resursa umană este cea mai importantă resursă a Armatei
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

644
Revolta lui Claudiu Târziu: Nu poți impune controale psihiatrice obligatorii cadrelor didactice! E abuziv și umilitor
644

29
Sorin Grindeanu, despre percheziţiile laşeful Autorităţii Rutiere Române: Cine nu respectă legea, să plătească
29

1.167
Nicușor Constantinescu iese din închisoare pentru trei luni: Decizie luată de ÎCCJ
1.167

4.570
Marcel Ciolacu taie "craca" reformei premierului: Îmi cer mii de scuze de la domnul Bolojan că nu fac cum zice dânsu'!
4.570

2.840
Nicușor Dan vorbește de trei autostrăzi cruciale pentru viitorul României: „Capătă o importanță strategică tot mai mare!”
2.840

3.045
Nicușor Dan bate apropouri pentru coaliție: România a recuperat decalajul față de UE și vizează aderarea la OCDE și zona euro
3.045

5.352
Ambasadorul SUA l-a băgat în ședință pe ministrul Justiției: I-a dat indicații despre cum trebuie reformat sistemul
5.352

31
Ciprian Șerban a discutat cu comisarul european despre proiectele de infrastructură ale României
31

66
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
66

3.766
CCR lovește în regulile transferului magistraților: decizie cu efecte directe asupra instanțelor
3.766

44
Ionuț Stroe: Perioadele de incertitudine nu sunt terenul potrivit pentru experimente politice
44

4.027
VIDEO Sorin Grindeanu, semnal pentru Bolojan după ultimul sondaj CURS: Stabilitatea de dragul stabilității nu este un argument!
4.027

2.619
VIDO Grindeanu, reacție nervoasă la amânările infinite ale Guvernului în a lua o decizie majoră în privința carburanților: Este cinism la adresa românilor
2.619
















Comentează