Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat vineri, la Bistriţa, că a fost lansată procedura specifică pentru construcţia a patru corvete multifuncţionale.
"Ieri am lansat procedura specifică pentru construcţia celor patru corvete multifuncţionale, care se vor produce - aceasta este condiţia de bază - într-un şantier naval din România, prin transfer tehnologic, iar cu offset-ul de la cele patru corvete se vor moderniza cele două fregate pe care Marina Română le are de modernizat", a spus Fifor, potrivit agerpres.ro.
Potrivit acestuia, procedura a fost afişată pe site-ul Romtehnica.
Fifor a subliniat că şi modernizarea celor două fregate achiziţionate de la britanici, cu offset-ul de la corvete, se va face tot într-un şantier din România. "Dorim să întoarcem în industria naţională de apărare cât mai mult din acest 2% pe care îl avem alocat", a menţionat ministrul.
Ministrul Apărării Naţionale a efectuat, vineri, o vizită de lucru la sediul Brigăzii 81 Mecanizată "General Grigore Bălan" din Bistriţa, care în luna iulie urmează să trimită aproximativ 470 de militari într-o misiune în Afganistan.
Mihai Fifor a fost însoţit de şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Ovidiu Uifăleanu, şi de comandantul Diviziei 4 Infanterie "Gemina", generalul de brigadă Virgil Ovidiu Pop.
Fifor: Am lansat procedura pentru construcţia celor patru corvete multifuncţionale
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

501
România ar putea contribui la deminarea strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării îi răspunde lui Nicușor Dan: 'Ne-am făcut temele'
501

894
PNL, poziție de forță în fața lui Grindeanu: 'PSD poate cere ce vrea, noi mergem înainte cu Bolojan'
894

1.511
VIDEO Reacția lui Daniel Băluță la valul de concedieri anunțat de Ciprian Ciucu: 'Reducerea acestei scheme de personal este una binevenită, însă cu o condiție...'
1.511

1.111
Olguța Vasilescu (AMR) pune presiune pe Guvernul Bolojan: bani fără întârziere înainte de închiderea PNRR / Ce modificări legislative cer primarii
1.111

849
România și-a stabilit obiectivele în mega programul SAFE: Totul va ajunge pe masa CSAT
849

786
Radu Miruță: Militarii americani din România nu vor fi trimiși în Iran. România nu este o trambulină pentru atac
786

3.152
Sorin Grindeanu salută decizia de impact a Guvernului: 'Mă bucur că rațiunea a învins / Argumentele miniștrilor PSD au fost ascultate'
3.152

2.481
SG-ul PSD iese la atac și anunță că Ilie Bolojan are zilele numărate la Guvern: Ne afundă-n crize, sărăcie și suferință!
2.481

2.542
George Simion, reacție acidă după ce moțiunea anti-Buzoianu a picat în Senat: 'PSD nu a votat-o, azi e ziua când e la guvernare'
2.542

3.352
Ilie Bolojan, după ce ÎCCJ a dat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor: Aruncă pisica în curtea Parlamentului
3.352

777
VIDEO Cum poate lucra Nicușor Dan cu o coaliție care 'pare că se rupe': Dincolo de tensiuni, există și responsabilitate
777

2.415
Nicușor Dan anunță două mari obiective de țară pentru România: Avem nevoie de aceste realizări
2.415

2.425
VIDEO Proiectul privind cumulul pensiei cu salariul, în așteptarea avizului CSM. Ilie Bolojan dezvăluie ce urmează
2.425
















Comentează