Regula care permite unei echipe să efectueze cinci schimbări pe meci va fi aplicată până în vara lui 2021, a anunţat miercuri Federaţia internaţională de fotbal (FIFA).
FIFA a decis că această regulă va fi în vigoare până în vara lui 2021 pentru a ajuta echipele să facă faţă calendarului încărcat din pricina crizei coronavirusului.
Decizia a fost luată de IFAB (International Football Association Board), garantul regulilor jocului de fotbal, pe baza unei "analize aprofundate", după "consultaţii cu părţile implicate şi un studiu referitor la impactul Covid-19 asupra calendarului competiţional".
Echipele vor putea face deci cinci schimbări în toate competiţiile până pe 31 iulie 2021 şi în toate competiţiile internaţionale ce vor avea loc în iulie şi august 2021.
Regula, ce rămâne temporară, a fost instituită ca să ajute echipele să facă faţă unui calendar încărcat după înreruperea sezonului şi să limiteze riscul de accidentare a jucătorilor.
"Unele competiţii care s-au reluat în 2020 ar putea impune o perioadă de recuperare şi de pregătire mai scurtă ca de obicei înainte de începutul viitorului sezon", a adăugat FIFA în comunicatul său.
"În numeroase competiţii, sezonul 2020/21 va necesita adoptarea unui calendar, marcat de un început tardiv şi de imposibilitatea de a încheia după datele obişnuite datorită disputării unor mari competiţii internaţionale".
"Decizia de a aplica sau nu acest amendament temporar revine exclusiv fiecărui organizator al competiţiilor", a conchis FIFA.
FIFA a decis - Până când va fi aplicată regula celor cinci schimbări
București
6°C
Articole Similare

23
Ultimele șase selecționate care vor participa la Cupa Mondială de fotbal 2026 se decid marți
23

29
Acuzaţii de spionaj înaintea barajului de calificare la CM dintre Bosnia şi Italia. Un soldat italian la antrenament.
29

78
Cine transmite România - Slovacia. Meci amical după ratarea prezenței la Cupa Mondială de fotbal
78

33
După ce a ratat ultima şansă de calificare la Cupa Mondială, naţionala României joacă un meci amical cu Slovacia. În absenţa selecţionerului Mircea Lucescu, tricolorii vor fi conduşi de secundul Ionel Gane
33

25
Olympique Lyon îl transferă definitiv pe Martin Satriano la Getafe CF
25

32
Rapid București, prima finalistă a Ligii Naționale după victoria cu FCC Baschet UAV Arad
32

71
Nicolae Stanciu: Toată lumea e mai liniştită şi bucuroşi să ştim că e bine şi are o stare stabilă acum. A fost un şoc
71

43
Ionel Gane, secundul naţionalei: Suntem mai bine, pentru că şi nea Mircea este mai bine
43

29
CSO Voluntari învinge Dinamo București cu 3-0 în semifinalele Diviziei A
29

23
FC Bihor Oradea îl transferă pe Bogdan Vătăjelu până în vară
23

35
Uli Hoeness: 'Dacă Isak valorează 150 de milioane de euro, atunci Harry Kane ar trebui să valoreze 250'
35

24
Tribunalul din Nantes respinge cererea Cardiff în cazul transferului lui Emiliano Sala
24

3.643
Informații de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Medicii au decis ce intervenție vor face
3.643
















Comentează