Federaţia internaţională de baschet (FIBA) a anunţat vineri că a atribuit Qatarului organizarea Cupei Mondiale masculine din 2027, toate partidele urmând să se dispute la Doha, în timp ce ediţia feminină din 2026 va avea loc în Germania, informează EFE.
"În luarea deciziei, Consiliul Central al FIFA a fost impresionat de ofertă şi, în special, de elementele din jurul naturii geografice, de flexibilitatea unică a programării locaţiei turneului, pentru a servi mai bine fanii, precum şi de un accent pe sustenabilitate", a subliniat organizaţia într-un comunicat, conform Agerpres.
FIBA a subliniat că a ales Qatarul ca ţară organizatoare pentru că este "una dintre cele mai bine conectate destinaţii din lume, cu zboruri directe din majoritatea ţărilor posibile participante". La asta se adaugă şi noua reţea de transport, care a fost deja utilizată cu ocazia Cupei Mondiale de fotbal masculin, câştigată în luna decembrie de selecţionata Argentinei.
"A avea cele 32 de echipe participante într-un singur oraş pentru Cupa Mondială de baschet FIBA 2027 va reprezenta o oportunitate unică pentru fani de a-şi personaliza experienţa la Cupa Mondială, asistând la mai multe meciuri în persoană decât la orice altă Cupa Mondială FIBA din ultimii 20 de ani. Cred că 2027 va fi o experienţă special la Doha pentru acest eveniment emblematic al FIBA", a declarat Andreas Zagklis, secretar general al FIBA.
Pe de altă parte, FIBA a mai anunţat că Germania va fi organizatoarea Cupei Mondiale de baschet feminin din 2026, eveniment pe care l-a mai găzduit în 1998.
Cupa Mondială de baschet feminin FIBA din Germania va avea loc în septembrie 2026 la Berlin şi se va disputa în două locaţii: Arena Berlin şi Max-Schmeling Halle.
În această atribuire s-a ţinut cont de "succesul" Germaniei în calitate de co-organizatoare a Eurobasket 2022, a subliniat Federaţia internaţională.
FIBA a anunțat că a atribuit Qatarului organizarea Cupei Mondiale masculine din 2027
București
9°C
Articole Similare

93
Franţa a învins duminică seara, pe teren neutru, echipa naţională a Columbiei, într-un meci amical de pregătire pentru Cupa Mondială 2026
93

30
CAF va modifica regulamentele în urma fiasco-ului de la finala Cupei Africii pe Naţiuni
30

196
Mihai Stoica spune cine ar trebui să conducă naționala României: Doar el poate salva ceva
196

21
CS Dinamo, la a 11-a victorie consecutivă în campionat
21

2.278
Ionuț Lupescu, atac subtil la șeful FRF: 'Nu l-aș fi numit pe Lucescu la națională' / Mesaj pentru selecționer: 'Să îi vină mintea la cap. Să se potolească'
2.278

70
Presa din Slovacia scrie despre Mircea Lucescu, după ce a fost dus la spital: E puțin probabil
70

73
Mircea Lucescu: Am simţit că nu mai pot respira normal. Am mai avut fibrilaţii la Brescia şi anul trecut / Gata, s-a terminat. Cred în potenţialul acestei generaţii. Susţinuţi, ei şi noul selecţioner vor putea reuşi rezultate bune
73

2.239
Mircea Lucescu a vorbit despre clipele grele prin care a trecut: 'Am simțit că nu pot să respir'. Selecționerul spune stop de pe patul de spital: Gata, s-a terminat
2.239

33
România a încheiat preliminariile Campionatului European U18 cu o victorie
33

33
Victorie dramatică pentru SCM Zalău în sferturile Diviziei A1
33

16
CSM Volei Alba-Blaj a câştigat primul meci al semifinalei Diviziei A1
16

34
Echipa masculină de sabie a României, învinsă în finala Cupei Mondiale de la Budapesta
34

31
CS Universitatea Cluj-Napoca va juca pentru locurile 5-6 în campionat
31
















Comentează