Actriţa americană Jessica Chastain a pledat vineri în favoarea "unei arte care spune adevărul în faţa puterii", într-o lume "destrămată şi divizată", în deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Marrakech al cărui juriu îl prezidează, informează AFP, conform AGERPRES.
"În acest moment, peste tot în lume, avem nevoie de o artă care spune adevărul în faţa puterii şi care să ne ridice pe toţi", a declarat actriţa premiată cu Oscar, care a deplâns faptul că "lumea pe care o împărţim este destrămată şi divizată".
"Cinematografia poate să influenţeze comportamentele începând prin a face să cadă barierele şi declanşând conversaţii importante despre subiecte dificile, cum ar fi justiţia rasială, inegalităţile de gen şi alte chestiuni culturale importante", a afirmat Jessica Chastain, care prezidează juriul celei de-a 20-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Marrakech (FIFM).
Paisprezece lungmetraje ale unor cineaşti emergenţi vor concura pentru a câştiga Steaua de Aur, trofeul suprem al acestui festival, care se desfăşoară în perioada 24 noiembrie - 2 decembrie.
Pentru a îi departaja pe concurenţi, Jessica Chastain va fi ajutată în cadrul juriului de mai multe personalităţi din industria cinematografică, cum ar fi cineasta britanică Joanna Hogg, actriţa iraniană Zar Amir Ebrahimi şi actorul suedez Alexander Skarsgard.
În timpul ceremoniei de deschidere, un omagiu special i-a fost adus starului danez Mads Mikkelsen, descris ca un "actor versatil, care aduce profunzime, inteligenţă şi textură" rolurilor sale de către actorul american Willem Dafoe, care i-a înmânat trofeul Steaua de Aur pentru întreaga carieră.
De altfel, Willem Dafoe va interacţiona cu publicul marocan cu ocazia unui masterclass pe care îl va susţine în timpul festivalului, la fel ca cineastul rus Andrey Zvyagintsev şi actorii Tilda Swinton şi Viggo Mortensen.
În afara competiţiei, FIFM va oferi spectatorilor posibilitatea de a viziona o serie de filme în diverse secţiuni paralele ale evenimentului, precum "About Dry Grasses" al cineastului turc Nuri Bilge Ceylan (2023), "La Chimera" al regizoarei italiene Alice Rohrwacher (2023) şi versiunea restaurată a filmului "The Dupes", regizat în 1973 de cineastul egiptean Tewfik Saleh.
Festivalul Internaţional de Film de la Marrakech: Jessica Chastain apără o cinematografie care ''spune adevărul în faţa puterii''
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

16
Bruce Springsteen își începe turneul cu un atac la Donald Trump: A transformat SUA într-o națiune „necinstită, imprevizibilă, prădătoare și iresponsabilă”
16

5
Regizorul sud-coreean Bong Joon-ho revine cu un film de animație în 2027
5

38
Astronauții Artemis, dezamăgiți că nu pot face poze reușite. De ce nu funcționează iPhone-urile în spațiu
38

34
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit în Capela Tinerilor și a predicat despre Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca
34

12
Patriarhul Daniel: Familia creștină trebuie apărată în fața 'modelelor' străine de valorile creştine
12

22
Ministrul Culturii transmite mulțumiri Olandei pentru recuperarea Coifului de la Coţofeneşti
22

17
Poluarea cu medicamente afectează comportamentul peștilor
17

39
Ce destinație aleg turiștii pentru vacanța de Paște. În vremuri de război, siguranța primează
39

19
John Travolta debutează ca regizor la Cannes cu un film despre copilărie și aviație
19

28
Noi reguli în Brazilia: cuplurile care divorțează pot avea custodie comună pentru animalele de companie
28

16
Capitala se va bucura de prima ediție Bucharest Design Festival, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României
16

52
Ministrul Culturii, după recuperarea coifului de la Coţofeneşti: 'E o victorie, e o bucurie'
52

36
Patru linii STB deviate în București de Florii: Ce trasee se modifică
36
















Comentează