Fermierii din vestul judeţului Arad, unde sunt cele mai fertile terenuri, se plâng că se confruntă cu cea mai gravă secetă din ultimii 25 de ani şi cea mai prelungită, cerând sprijinul statului pentru reabilitarea sistemelor de irigaţii vechi, rămase abandonate după 1990.
Preşedintele Asociaţiei "Ţăranul nădlăcan", Gheorghe Porubsky, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că în toată zona de vest a judeţului pământul este foarte uscat, iar însămânţările care se fac în această perioadă la floarea-soarelui şi porumb ar putea să fie compromise.
"În ultimele trei luni a plouat foarte puţin şi s-au acumulat 30 de litri de precipitaţii pe metru pătrat, când trebuia să avem cel puţin dublu într-o singură lună, nu în trei luni. Situaţia este foarte gravă, este cea mai pronunţată secetă din ultimii 25 de ani şi cea mai prelungită, pentru că de anul trecut ne confruntăm cu ea. Vă amintesc că în toamnă am avut cea mai slabă producţie de porumb, în jur de 3 - 4 tone la hectar, în medie, faţă de 10 - 12 tone, cât este normal pentru această zonă a ţării. Acum avem lucrările se semănare, dar există risc major să nu mai iasă plantele, dacă nu vor veni ploile", a spus Gheorghe Porubsky.
Asociaţia gestionează peste 2.000 de hectare de teren agricol, iar fermierii cer sprijin de la stat pentru reabilitarea fostelor sisteme de irigaţii, care au fost distruse după 1990.
"Din cele 2.000 de hectare pe care le gestionează asociaţia noastră, jumătate ar putea beneficia de irigaţii prin sistemele vechi, care sunt distruse. Nimeni nu are bani să reabiliteze aceste sisteme şi este nevoie de proiecte naţionale în acest sens. Majoritatea sistemelor de irigaţii din zona noastră sunt cu aducţiune la canale de apă deschise, dar care sunt secate de mulţi ani, sunt colmatate, pline de vegetaţie sau chiar gunoaie. În judeţul Arad sunt câteva mii de hectare care mai au sistemele vechi de irigaţii, dar tot nefuncţionale", a spus reprezentantul fermierilor din vestul judeţului.
El a adăugat că zilele trecute au avut loc discuţii între fermieri şi reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare cu privire la reabilitarea sistemelor de irigaţii iar problemele agricultorilor au fost transmise şi Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
"Din păcate, proiectele sunt de durată lungă, vor trece ani de zile până când ne vom putea iriga terenurile, iar până atunci suntem la mila naturii", a spus Porubsky.
Directorul Direcţiei pentru Agricultură Arad, Ioan Martin, a declarat, pentru AGERPRES, că "seceta este suficient de pronunţată cât să pună în pericol viitoarele culturi, dacă în intervalul următor nu vor cădea suficiente precipitaţii".
"Ultima ploaie în zona de vest a judeţului a fost la jumătate a lunii martie şi a fost singura din această lună. A adus doar 2,5 litri de apă pe metru pătrat, ceea ce este foarte puţin", a spus Ioan Martin.
Judeţul Arad are o suprafaţă arabilă de 350.000 de hectare, din care doar 8.000 de hectare pot fi irigate, cu ajutorul celor două staţii de pompare situaţie la Semlac şi Păuliş.
Fermierii se plâng de cea mai gravă secetă din ultimii 25 de ani şi cer sisteme de irigaţii
Articole Similare

65
O șoferiță de 72 de ani a pierdut controlul volanului și a lovit două persoane care se aflau pe trotuar
65

39
Vagonul unui tren de călători a deraiat în Depoul București Călători. Traficul feroviar este afectat
39

2.089
Profesor și doi foști elevi din Maramureș, vizați de percheziții într-un dosar grav de agresiune sexuală
2.089

4.370
Judecătoarea 'Mă sună Lia' și 'șeful filajului' de la DNA au ieșit definitiv din sistem: Președintele a semnat decretul
4.370

68
Deraiere în Gara de Nord București. Circulație temporar blocată în zona Grupei AT
68

113
Percheziții într-un caz de viol și agresiune sexuală. Sunt vizați un profesor și doi foști elevi
113

60
Sărbătorile zilei din 13 februarie 2026
60

3.856
Pompier voluntar sancționat în drum spre incendiu: intervenție blocată, permis reținut și amendă de 3.000 de lei
3.856

2.800
Un tronson de cale ferata prinde viteză, în România: trenurile vor circula pe linie modernizată
2.800

16
Baia Mare scapă de traficul greu. A fost lansată licitația pentru varianta de ocolire
16

1.479
Guvernul, pe urmele banilor de la Lukoil: Supraveghere extinsă la rafinăria și cele 300 de benzinării ale gigantului rus
1.479

4.536
Explozie de șanse și bani: trei zodii își pot transformă viața din temelii începând cu data de 15 februarie
4.536

5.855
'Vine perioada de jale!': un important om de afaceri avertizează asupra prăbușirii economiei României
5.855

















Comentează