Un fulger care a parcurs distanţa de 768 de kilometri în Statele Unite pe 29 aprilie 2020 deţine în prezent recordul pentru cea mai mare lungime înregistrată vreodată pentru un astfel de fenomen, potrivit Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM), informează marţi agenţia AFP, conform AGERPRES.
Această agenţie ONU a validat de asemenea un alt record, cel al fulgerului care a durat cel mai mult: pe 18 iunie 2020, în timpul unei furtuni peste Uruguay şi nordul Argentinei, un fulger s-a desfăşurat timp de 17,102 secunde.
Atribuită unui fulger observat în nordul Argentinei pe 4 martie 2019, durata recordului precedent a fost de 16,73 secunde, potrivit OMM, ai cărui experţi se bazează pe tehnologia satelitară pentru a realiza aceste măsurători.
Fulgerul care a doborât recordul de lungime în 2020 a acoperit o distanţă orizontală de 768 de kilometri pe cerul din sudul Statelor Unite (statele Texas, Louisiana şi Mississippi). Distanţa este echivalentă aproximativ cu cea dintre oraşele Londra şi Hamburg.
Recordul a fost deţinut anterior de un mega-fulger de 709 kilometri, care a brăzdat cerul din sudul Braziliei pe 31 octombrie 2018.
Cele două noi recorduri au fost înregistrate în zone din America de Nord şi America de Sud în care astfel de fenomene sunt frecvente, Marile Câmpii şi bazinul La Plata.
''Fulgerele reprezintă un risc major şi fac numeroase victime în fiecare an. Aceste noi înregistrări evidenţiază preocupările grave de siguranţă publică suscitate de norii electrificaţi care produc fulgere ce pot parcurge distanţe considerabile'', a comentat secretarul general al OMM, Petteri Taalas.
Datele despre noile recorduri validate de OMM, care ţine evidenţa oficială a extremelor de pe glob, au fost publicate în jurnalul Bulletin of the American Meteorological Society.
''Probabil există valori şi mai extreme şi, fără îndoială, le vom putea observa atunci când tehnicile de detectare a fulgerelor vor fi şi mai avansate'', a sublinia Randall Cerveny, raportorul OMM pentru evenimente meteorologice şi climatice extreme.
Potrivit lui Ron Holle, renumit specialist în fulgere şi membru al Comitetului OMM pentru evenimente meteorologice şi climatice extreme, cele două fulgere ''nu au fost fenomene izolate, ci au avut loc în timpul furtunilor''.
''De îndată ce auzi tunet, trebuie să te adăposteşti de fulgere'', a avertizat Holle. Potrivit OMM, singurele zone sigure în acest sens sunt clădirile solide de dimensiuni suficiente, cu instalaţie electrică şi conducte şi nu o câmpie, o plajă sau o staţie de autobuz. De asemenea, o persoană aflată în interiorul unui vehicul complet închis, cu un acoperiş metalic poate fi mai bine protejată decât alta care se află pe o motocicletă.
Există şi alte tipuri de recorduri asociate fulgerelor. Cel mai mortal fulger cu ''impact direct'' s-a produs în 1975 în Zimbabwe, când 21 de persoane au fost ucise dintr-o singură lovitură în timp ce se adăposteau într-o colibă.
Recordul de decese în urma unui ''impact indirect'' datează din 1994 - 469 de persoane au murit în Dronka, Egipt, când un fulger a lovit un depozit de carburant care a luat foc şi s-a deversat în localitate.
Fenomen unic! Un fulger deține recordul pentru cea mai mare lungime înregistrată vreodată: a brăzdat cerul pe o distanță de 768 de km
București
8°C
Articole Similare

79
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
79

804
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
804

1.041
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
1.041

697
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
697

19
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
19

3.376
Răsturnare de situație în cazul asasinării lui Charlie Kirk: glonțul fatal nu ar proveni din arma suspectului
3.376

2.643
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
2.643

93
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
93

2.183
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
2.183

3.488
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
3.488

49
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
49

1.592
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.592

3.764
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
3.764
















Comentează