O femeie a căzut, luni, în lacul din zona Insulei de Agrement din municipiul Bacău, după ce s-ar fi spart gheaţa sub ea, fiind transportată la spital cu hipotermie, a informat Inspectoratul judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), potrivit Agerpres.
Martorii au sunat la 112, iar la faţa locului au venit pompierii cu o autospecială de stingere, o autospecială hidroperforare, o autospecială de scafandri cu barcă şi două ambulanţe SMURD.
"Ajunşi la faţa locului s-a constatat faptul că o persoană de sex feminin fusese extrasă din apă de către trecători. Aceasta era conştientă şi prezenta hipotermie moderată. Victima a fost transportată la spital de către echipajele medicale", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, sublocotenentul Ancuţa Socaci.
Copilul femei a suferit un atac de panică
Totodată, copilul femeii, aflat la faţa locului, a suferit un atac de panică şi a fost preluat de un echipaj SMURD care l-a transportat la spital.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a se stabili care au fost circumstanţele în care s-a produs incidentul.





























Comentează