Preşedintele clubului FC Porto, Pinto da Costa, a declarat luni că a fost contactat de fondatorii competiţiei Super League pentru a participa la aceasta, însă a refuzat oferta, scrie France Football, potrivit Agerpres.
''Am avut nişte contacte informale cu unele cluburi care promovează proiectul Super Ligii europene, dar nu i-am acordat prea multă atenţie. [...] Ca membru al UEFA, nu putem participa la nimic care să contravină regulilor Uniunii Europene şi UEFA", a arătat Pinto da Costa.
El şi-a exprimat îndoieli cu privire la viitorul unui astfel de proiect şi spune că ''evenimentele organizate de UEFA vor fi cele oficiale''.
''Suntem în Liga Campionilor şi sperăm să continuăm mulţi ani", a afirmat el.
Înfiinţarea unei Super Ligi, lansată de douăsprezece cluburi disidente, este o "propunere ruşinoasă" a câtorva cluburi "mânate de lăcomie", "un scuipat în faţa tuturor iubitorilor fotbalului", a reacţionat luni preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin.
Preşedintele UEFA a reafirmat că fotbaliştii care joacă la cluburile fondatoare ale acestei ligi închise "vor fi excluşi" de la competiţiile internaţionale, precum Cupa Mondială sau Campionatul European, şi "nu vor putea reprezenta echipele lor naţionale".
"Douăsprezece dintre cele mai mari cluburi europene anunţă că au ajuns un acord pentru crearea unei noi competiţii, 'The Super League', guvernată de cluburile fondatoare. AC Milan, Arsenal, Atletico Madrid, Chelsea FC, FC Barcelona, Inter Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham s-au unit în calitate de cluburi fondatoare", se poate citi într-un comunicat difuzat pe site-urile unora dintre aceste grupări.
FC Porto a refuzat să facă parte din proiectul Super Ligii
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

11
Olympique Lyon îl transferă definitiv pe Martin Satriano la Getafe CF
11

19
Rapid București, prima finalistă a Ligii Naționale după victoria cu FCC Baschet UAV Arad
19

39
Nicolae Stanciu: Toată lumea e mai liniştită şi bucuroşi să ştim că e bine şi are o stare stabilă acum. A fost un şoc
39

31
Ionel Gane, secundul naţionalei: Suntem mai bine, pentru că şi nea Mircea este mai bine
31

19
CSO Voluntari învinge Dinamo București cu 3-0 în semifinalele Diviziei A
19

21
FC Bihor Oradea îl transferă pe Bogdan Vătăjelu până în vară
21

33
Uli Hoeness: 'Dacă Isak valorează 150 de milioane de euro, atunci Harry Kane ar trebui să valoreze 250'
33

24
Tribunalul din Nantes respinge cererea Cardiff în cazul transferului lui Emiliano Sala
24

3.608
Informații de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Medicii au decis ce intervenție vor face
3.608

227
Ofertă uriașă pentru Cosmin Olăroiu. Clubul este pregătit să înceapă negocierile
227

144
Max Verstappen nu se răzgândește. Ar putea părăsi Formula 1: 'Nu mai este ceea ce vreau să fac'
144

27
Andreea Dragoman pierde cu a treia jucătoare a lumii la debutul la Cupa Mondială de tenis de masă
27

100
Carlos Alcaraz rămâne lider mondial. Cine este jucătorul român cel mai bine clasat
100















Comentează