Poliţia turcă a descoperit vineri într-un apartament din Istanbul trupurile neînsufleţite ale unui bărbat şi unei femei, împreună cu al copilului lor de 6 ani, în ceea ce se crede că este un nou caz de sinucidere şi omucidere cu cianură ca urmare a dificultăţilor financiare, relatează dpa potrivit Agerpres.
"Aparent tatăl şi-a otrăvit familia cu cianură. Se afla într-o gravă criză financiară, fiind prins în datorii mari de foarte multă vreme", a spus Bulent Kerimoglu, primarul din districtul Bakirkoy al Istanbulului.
El a menţionat că medicii legişti urmează să stabilească exact cauza morţii.
Tatăl, un comerciant local de bijuterii, suferea de "depresie" din cauza "datoriilor excesive acumulate după o serie de tranzacţii online neoficiale", a explicat procuratura din Istanbul.
Este vorba de al treilea caz de sinucidere "în familie" în decurs de o săptămână legat de greutăţi financiare. Sâmbătă, o familie cu patru membri, părinţii şi doi copii, au murit în Antalya intoxicaţi cu cianură, tatăl lăsând o notă explicativă în care se plângea de probleme cu banii. La 6 noiembrie, două surori şi doi fraţi au fost găsiţi morţi în apartamentul lor din Istanbul, otrăviţi de asemenea cu cianură, gest la care ar fi recurs tot din cauza problemelor financiare.
Economia Turciei este într-o stare precară, cu niveluri ridicate ale datoriei publice şi şomajului. Aproape un milion de turci şi-au pierdut locul de muncă în perioada august 2018 - august a.c., după cum a anunţat vineri Institutul turc de statistică TurkStat. Peste 70% din populaţia ţării avea un nivel ridicat de îndatorare, în 2018.
Miercuri, agenţia turcă pentru monitorizarea media, RTUK, a avertizat presa să nu încurajeze sinuciderile, denunţând faptul că unele relatări ar fi "normalizat" sau "dramatizat" astfel de cazuri, şi s-a angajat să ia măsuri împotriva conţinuturilor "violente".
Familie găsită moartă într-un apartament la Istanbul - Un nou caz de sinucidere atribuit dificultăţilor financiare
București
8°C
Articole Similare

164
Ultimatumul lui Trump: mai sunt câteva ore până la 'decimarea' infrastructurii Iranului
164

190
Iubire fără limite: comandantul misiunii Artemis a botezat un crater lunar în memoria soției sale
190

270
'Voiam să creadă că era în alt loc': SUA prezintă povestea integrală a misiunii de salvare a piloților catapultaţi în munţii Iranului
270

35
Inundații în sudul Rusiei: cinci persoane și-au pierdut viașa, iar alte mii au fost evacuate
35

617
Cerere disperată a Ucrainei: propune Rusiei un armistiţiu privind lovirea infrastructurilor energetice
617

485
Trump amenință cu distrugerea totală a podurilor și centralelor Iranului în câteva ore. Acesta nu este îngrijorat de acuzațiile de crime de război
485

841
Reacție de la Teheran: liderul suprem al Iranului aduce un omagiu șefului spionajului Gardienilor Revoluției, ucis într-un atac israelian
841

44
OpenAI solicită unor state să investigheze comportamentul anticoncurențial al lui Elon Musk
44

696
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a lovit cu drone unul dintre cele mai importante noduri de export petrolier ale Rusiei de la Marea Neagră
696

561
Ucraina lovește unitatea chimică ce alimentează producția de muniție a Rusiei
561

92
Donald Trump, a somat din nou Iranul să deschidă Strâmtoarea Ormuz
92

817
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
817

1.725
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
1.725
















Comentează