Facebook a anunţat miercuri o înăsprire a regulilor sale împotriva hărţuirii online, în timp ce gigantul social media încearcă să convingă autorităţile şi opinia publică de rolul său pozitiv în societate, relatează AFP preluat de agerpres.
"Nu permitem hărţuirea pe platforma noastră şi atunci când acest lucru se întâmplă, luăm măsuri", a declarat Antigone Davis, directoare în cadrul Facebook pentru aspectele legate de siguranţă, citată într-un comunicat.
Compania californiană, criticată deja de numeroase autorităţi şi ONG-uri, şi-a văzut din nou reputaţia afectată după dezvăluirile unui avertizor de integritate, o fostă ingineră care a furnizat documente presei şi a fost audiată de o comisie parlamentară americană.
Frances Haugen a afirmat că Facebook şi aplicaţiile sale, inclusiv Instagram, pun "profiturile înaintea siguranţei" utilizatorilor lor.
Compania intenţionează acum să atace "eforturile coordonate de hărţuire în masă care vizează indivizi extrem de vulnerabili din lumea reală, precum victimele unor tragedii violente sau disidenţii politici - chiar dacă conţinutul în sine nu încalcă regulile noastre".
Reţeaua socială poate, de asemenea, să elimine mesajele sau comentariile private, în funcţie de context şi de informaţii suplimentare.
Totodată, Facebook doreşte să protejeze mai bine personalităţile publice (politicieni, celebrităţi...), prin adăugarea unei noi categorii pe lista interdicţiilor, care vizează în principal sexualizarea acestor persoane.
"Vom elimina comentariile cu caracter sexual care constituie hărţuire", pe baza contextului furnizat de indivizi, a mai spus Antigone Davis.
Platforma a adăugat, de asemenea, la lista personalităţilor publice şi jurnalişti şi apărători ai drepturilor omului care au devenit celebri pentru munca lor.
Ei vor fi de acum "protejaţi de conţinut ofensator, de exemplu de mesaje care îi caracterizează în funcţie de aspectul fizic", a spus Antigone Davis.
Facebook anunţă o înăsprire a regulilor împotriva hărţuirii pe platformele sale
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

1
Violonistul Liviu Prunaru aduce muzica clasică în România prin turneul 'Concertmaestro'
1

9
La mai puțin de un an după reabilitare, Cetatea Poienari are nevoie din nou de reparații
9

30
Teatrelli spune 'nu' comasării culturale: Anulează spectacole pentru a atrage atenția asupra planului primarului general
30

33
Decizie surprinzătoare la BBC: Prezentatorul Scott Mills a fost concediat
33

28
Beach, Please! lansează o campanie de bilete cu reduceri de până la 50%
28

16
Papa Leon va purta crucea creştină în procesiunea 'Via Crucis' în Vinerea Mare
16

13
Corul Național de Cameră Madrigal va susține programe muzicale în șapte spitale din București
13

21
Sony anunță oprirea temporară a comenzilor pentru cardurile de memorie
21

13
Jon Hamm anunță noul sezon 'Your Friends and Neighbors': Se concentrează pe gestionarea consecinţelor
13

20
Artemis 2: Mai departe şi mai rapid, 6 premiere ale misiunii NASA în jurul Lunii
20

26
Airbnb extinde serviciile și lansează preluări private cu mașina în peste 125 de orașe
26

69
Balena eşuată pe coasta Mării Baltice s-a eliberat
69

45
Misiunea lunară Artemis 2: Numărătoarea inversă a fost iniţiată în mod oficial
45
















Comentează