Facebook a anunţat joi seară că a blocat două campanii de manipulare, una orchestrată din Arabia Saudită şi cealaltă din Emiratele Arabe Unite şi Egipt, care erau îndreptate împotriva mai multor ţări din Maghreb şi din Orientul Mijlociu, şi în special a Qatarului, relatează AFP.
În total, reţeaua socială a suprimat aproape 800 de conturi, pagini, grupuri şi evenimente, în principal pe Facebook, dar şi pe Instagram, care încercau să alimenteze tensiunile în anumite state sau să discrediteze lideri şi guverne.
Autorii acestor campanii au încercat să-şi ascundă identitatea, dar inginerii reţelei au descoperit conexiuni cu indivizi cu legături cu guvernul saudit, pe de o parte, şi cu două societăţi de marketing, New Waves în Egipt şi Newave în EAU, de cealaltă parte relatează agerpres.
"În fiecare dintre cele două cazuri (care nu sunt legate între ele), există persoane care au acţionat în mod concertat şi au utilizat conturi false pentru a trece drept alte persoane şi entităţi", a explicat Nathaniel Gleicher, şef al unităţii de securitate cibernetică a Facebook. "Din acest motiv am intervenit", a precizat el.
Organizatorii campaniei saudite încercau să treacă drept media locale şi abordau subiecte precum prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, viziunea sa politică, succesul armatei saudite în Yemen şi critici şi acuzaţii împotriva ţărilor vecine, în special Iran, Qatar şi Turcia.
Printre exemplele făcute publice de Facebook este un cont de Instagram numit "Viaţa lui Mohammed bin Salman" care a postat în noiembrie o fotografie cu prinţul saudit sărutând un bărbat rănit la cap într-un spital, prezentat ca şi cum ar fi fost soldat. Legenda imaginii făcea apologia prinţului, despre care se spune că saudiţii "îl iubesc ca pe propria familie".
"Lucrăm constant pentru a repera şi a pune capăt acestui tip de activitate, pentru că nu vrem ca serviciile noastre să fie utilizate pentru a-i manipula pe oameni. Suprimăm aceste pagini şi conturi din cauza comportamentului lor, nu din cauza conţinuturilor publicate", menţionează Facebook, care a blocat mai multe campanii de manipulare, dintre care una iniţiată din Iran în ianuarie.
Reţeaua socială, criticată vehement pentru că nu a blocat tentativele de manipulare masive de pe platformele sale, în special din timpul scrutinelor majore din 2016, şi-a intensificat eforturile şi a început să le facă cunoscute, pentru a redobândi încrederea utilizatorilor.
Peste 13,7 milioane de conturi urmăreau paginile campaniei din Egipt şi Emirate şi circa 1,4 milioane pe cele ale campaniei saudite.
Qatarul se confruntă din 2017 cu un embargou al Arabiei Saudite, EAU, Bahreinului şi Egiptului, reaminteşte AFP.
Facebook a blocat două campanii de manipulare, orchestrate din Arabia Saudită, Egipt şi EAU
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
1

366
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
366

12
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
12

6.546
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
6.546

127
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
127

5.133
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
5.133

95
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
95

3.317
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.317

63
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
63

110
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
110

9.724
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
9.724

73
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
73

110
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
110
















Comentează