Expoziţia "Maria Tănase - Suflet românesc" va fi inaugurată la Muzeul Goleşti cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 04-03-2026 15:06

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Expoziţia "Maria Tănase - Suflet românesc" va fi inaugurată la Muzeul Goleşti pentru a marca Ziua Internaţională a Femeii, sărbătorită anual pe 8 martie, potrivit Agerpres.

Proiectul expoziţional, reunind obiecte autentice care i-au aparţinut marii artiste, este organizat de Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti în parteneriat cu Muzeul Olteniei Craiova - Secţia de Etnografie.

"Expoziţia aduce în atenţia publicului vizitator o incursiune în universul personal şi artistic al Mariei Tănase, printr-un număr de aproximativ 150 de piese cu valoare memorială şi documentară, reunind astfel istoria, arta şi spiritul unei voci, care a marcat cultura românească. (...) Prin acest proiect expoziţional, muzeul îşi propune să aducă mai aproape de public moştenirea Mariei Tănase şi să evidenţieze importanţa conservării patrimoniului cultural", se menţionează într-un comunicat al Muzeului Goleşti.

Conform aceleiaşi surse, colecţia Maria Tănase cuprinde un număr de 1.300 de obiecte intrate în patrimoniul Muzeului Olteniei Craiova prin donaţie, în anul 1976. În expoziţie pot fi admirate portrete şi tablouri, obiecte de mobilier, ţesături de interior, obiecte decorative de interior sau obiecte vestimentare.

Vernisajul va avea loc vineri, de la ora 12:00, iar expoziţia "Maria Tănase - Suflet românesc" va fi deschisă până în luna septembrie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri