Expoziţia "Constantin Brâncuşi: Originile Infinitului", deschisă la Museo dei Fori Imperiali - Mercati di Traiano din Roma, a atras peste 12.000 de vizitatori într-o lună, potrivit Agerpres.
"Veşti bune de la Roma! Expoziţia 'Constantin Brâncuşi: Originile Infinitului', inaugurată pe 19 februarie la Museo dei Fori Imperiali - Mercati di Traiano, a atras peste 12.000 de vizitatori până acum. Organizată pentru a marca Anul Cultural România-Italia, expoziţia a fost concepută de Muzeul Naţional de Artă al României (curator Erwin Kessler, director general)", a informat, miercuri, MNAR într-o postare pe Facebook.
Cetăţenii români şi din Republica Moldova au acces gratuit pe toată perioada de vizitare a expoziţiei, până pe 19 iulie.
Printre lucrările emblematice prezentate la Roma se regăsesc "Rugăciunea", "Mademoiselle Pogany", "Prometeu", "Tors" şi "Scaunul" (din seria "Masa Tăcerii").
Proiectul expoziţional este rezultatul unui parteneriat cu Ambasada României în Republica Italiană, Malta şi San Marino, Muzeul de Artă Craiova, Muzeul Judeţean Gorj "Alexandru Ştefulescu", Târgu-Jiu, fiind organizat cu sprijinul Ministerului Culturii, Ministerului Afacerilor Externe şi al Ministerului Apărării Naţionale.





























Comentează