Unele state ale Uniunii Europene "au căzut testul" prin faptul că au permis un transport de arme către Arabia Saudită, în ciuda implicării acesteia în războiul din Yemen, a transmis luni Amnesty International, potrivit DPA prluată de Agerpres.
Conform unui raport al ONU de anul trecut, atât coaliţia militară condusă de Arabia Saudită, cât şi inamicii săi, rebelii Houthi din Yemen, ar fi comis crime de război atacând în mod repetat civili în timpul conflictului.
Nava saudită de transport Bahri Yanbu a pornit luni din portul spaniol Santander, îndreptându-se spre Genova, în Italia, conform site-urilor de monitorizare a traficului maritim.
Nava ar fi fost încărcată cu arme în timpul unei opriri anterioare în Belgia, a relatat săptămâna trecută agenţia de presă belgiană Belga. Apoi, nava s-a îndreptat spre Marea Britanie.
Aceeaşi navă şi-a anulat vineri o oprire programată în portul francez Le Havre, după ce activişti au protestat împotriva venirii sale.
Experţi în drepturile omului ai ONU au dat vina anul trecut pe coaliţia condusă de Arabia Saudită pentru majoritatea victimelor civile înregistrate în timpul războiului din Yemen, precizând că forţele coaliţiei au bombardat unităţi medicale, pieţe, zone rezidenţiale, nunţi şi înmormântări, închisori şi bărci de pescuit.
"Încărcată cu arme care cel mai probabil vor fi folosite în războiul din Yemen, Bahri Yanbu trece dintr-un port european în altul ca o minge de pinball", a precizat o reprezentantă a Amnesty, Ara Marcen Naval, într-un comunicat.
Nava a fost "un test important" privind angajamentele ţărilor din UE în cadrul Tratatului pentru Comerţul cu Arme, a spus Ara Marcen Naval. "Unele state au căzut acest test în interval de doar câteva zile", a adăugat ea
Exporturile de arme din Europa către Arabia Saudită, criticate de Amnesty International
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

156
Claudiu Târziu avertizează: Eliminarea dreptului de veto în UE ar anula suveranitatea României. Critici dure la adresa lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan
156

1.747
Taxă europeană pe profiturile din energie? Cinci state UE cer impozitarea câștigurilor din criza din Orientul Mijlociu
1.747

2.834
Unde se câștigă cel mai bine în Europa și unde este România în clasament? Diferențe majore între state
2.834

3.033
Jocul dublu al Ungariei ar putea schimba regulile în UE - Germania propune renunțarea la unanimitate
3.033

3.737
Comisia Europeană pregătește o măsură cu impact puternic, în criza carburanților: Măsuri ca în perioada pandemiei
3.737

3.021
Parchetul condus de Kövesi provoacă un cutremur politic în Grecia: remaniere guvernamentală, după o anchetă coordonată de EPPO
3.021

1.226
Dmitri Medvedev: „Rusia ar trebui să renunţe la atitudinea sa tolerantă faţă de eforturile Ucrainei de a adera la UE”
1.226

5.840
Alertă teroristă: ISIS face apel la musulmani să atace de Paște / Europa, vizată și ea / Ce a stârnit furia combatanților
5.840

2.362
Arhitectul-șef al municipiului Baia-Mare, în balonul DNA - Ar fi emis nelegal autorizații și ar fi acceptat foloase necuvenite - Haine și electrocasnice de 11.000 de euro virate de „beneficiari”
2.362

3.523
Alertă europeană: UE ia în calcul raţionalizarea combustibilului / Comisar: „Ne aşteptăm ca situaţia să se înrăutăţească”
3.523

628
UE intră tare peste Snapchat: Suspiciuni grave privind exploatarea copiilor pe platformă
628

5.303
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
5.303

1.837
Viktor Orban cere UE ridicarea imediată a sancțiunilor asupra energiei rusești: "Europa este în pericol grav. Reprezintă singura cale de ieșire"
1.837
















Comentează