Bilanţul exploziei care a avut la o fabrică de îmbrăcăminte din Bangladesh s-a înrăutăţit marţi la cel puţin 13 morţi şi numeroşi răniţi, ultimul dezastru care a lovit industria textilă din această ţară, al doilea mare producător de confecţii la nivel mondial, transmite AFP.
Mai multe zeci de angajaţi erau prezenţi la lucru luni seară în această fabrică pe şase etaje situată într-o zonă industrială de la periferia oraşului Dacca, capitala Bangladeshului, atunci când un cazan cu aburi a explodat. În urma deflagraţiei, o parte a clădirii s-a prăbuşit.
Autorităţile au pus capăt operaţiunilor de căutare a supravieţuitorilor, care au durat aproape 22 de ore, după ce echipele de salvare au descoperit două corpuri în toaleta de lângă sala în care se găsea cazanul cu aburi distrus. Bilanţul s-a ridicat astfel la 13 morţi.
"Cei cinci pompieri ai noştri şi-au încheiat definitiv căutările în partea în care se află dărâmăturile", a declarat pentru AFP un responsabil local, Mahmud Hasan.
Explozia s-a produs în timpul lucrărilor de întreţinere a cazanului cu aburi, într-un moment în care majoritatea celor 5.000 de angajaţi ai fabricii erau în concediu pentru sărbătorile de Eid ul-Fitr (încheierea Ramadanului).
"Dacă incidentul ar fi avut loc astăzi (marţi), am fi avut probabil mai mulţi morţi", a declarat unul dintre directorii fabricii, Mesba Faruqui.
Unul dintre angajaţii răniţi internat într-un spital din apropiere i-a acuzat de "neglijenţă" pe responsabilii fabricii care nu au înlocuit cazanul cu aburi, deşi, potrivit acestuia, "emitea neîntrerupt semnale de alarmă" privind un pericol iminent.
Cauza catastrofei nu a fost stabilită deocamdată. Guvernul a anunţat crearea unei comisii de anchetă asupra exploziei.
Fabrica aparţine companiei locale Multifabs Limited care furnizează tricotaje unor clienţi din Suedia, Danemarca, Germania, Rusia, Spania, Olanda şi Marea Britanie, inclusiv pentru Littlewoods, unul dintre cele mai vechi branduri de retail din Marea Britanie, potrivit site-ului companiei din Bangladesh.
Sectorul confecţiilor din Bangladesh a ajuns să fie monitorizat după ce un complex de producţie s-a prăbuşit în 2013, provocând moartea a peste 1.100 de persoane, şi după ce un incendiu survenit la o fabrică de îmbrăcăminte în 2012 s-a soldat cu moartea a 112 muncitori, reaminteşte Reuters.
Explozie într-o fabrică de textile din Bangladesh: 13 morţi (bilanţ nou)
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

662
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
662

320
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
320

31
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
31

1.024
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
1.024

1.669
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
1.669

1.071
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
1.071

293
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
293

497
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
497

414
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
414

4.151
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
4.151

1.598
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.598

1.663
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.663

3.067
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
3.067
















Comentează