Preşedintele libanez Michel Aoun i-a solicitat ambasadorului rus Aleksandr Rudakov imagini din satelit filmate de Rusia în 4 august 2020, atunci când o explozie puternică a lovit portul Beirut, a anunţat vineri preşedinţia libaneză pe Twitter, potrivit Reuters.
Explozia produsă pe 4 august 2020 şi pusă de autorităţi pe seama depozitării fără măsuri de siguranţă la sfârşitul lui 2013 a unor enorme cantităţi de nitrat de amoniu, s-a soldat cu cel puţin 214 morţi, peste 6.500 de răniţi şi a devastat cartiere întregi ale capitalei Libanului.
Numeroşi libanezi sunt furioşi întrucât la peste 14 luni de la explozie nu a fost trasă la răspundere nicio oficialitate.
Arătate cu degetul pentru neglijenţă criminală, autorităţile de la Beirut au respins orice eventuală anchetă internaţională, iar apoi l-au demis în februarie pe primul judecător local însărcinat cu efectuarea anchetei, Fadi Sawan.
În luna mai, actualul magistrat însărcinat cu ancheta în acest dosar, Tarek Bitar, le-a cerut mai mai multor state imagini care au surprins explozia, potrivit agenţiei naţionale de presă libaneze, care nu a menţionat însă numele ţărilor în cauză.
Politicieni libanezi, inclusiv preşedintele Aoun, au criticat lipsa de cooperare din partea altor ţări după ce autorităţile de la Beirut au solicitat imagini ale deflagraţiei. Fostul premier Hassan Diab le-a adresat astfel de cereri Franţei şi Italiei, dar a precizat că nu a primit imaginile cerute.
Explozia de la Beirut - Michel Aoun cere Rusiei imaginile din satelit
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

9
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
9

6.308
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
6.308

122
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
122

5.009
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
5.009

92
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
92

3.237
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.237

59
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
59

101
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
101

9.479
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
9.479

66
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
66

102
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
102

55
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
55

2.154
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
2.154
















Comentează