Administraţia Parcului Natural "Lunca Mureşului" a emis conform legislaţiei în vigoare autorizaţiile de exploatare, precum şi condiţiile specifice eliberate la punerea în valoare pentru 551 metri cubi de lemn din speciile stejar, ulm de câmp, frasin, salcâm şi arţar aflate în administrarea Ocolului Silvic "Iuliu Moldovan" din judeţul Arad, informează Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) potrivit Agerpres.
"În ultima perioadă, atât pe adresa ministerului, a Gărzii Forestiere, cât şi pe reţele de socializare, am primit mai multe solicitări legate de aceste lucrări silvice, de la cetăţeni îngrijoraţi. Astăzi m-am deplasat în teren, alături de o echipă de specialişti, pentru a verifica legalitatea exploatărilor. Au fost verificate două zone în care Ocolul Silvic "Iuliu Moldovan" a inventariat două partizi. Acestea au fost constituite conform prevederilor amenajamentului silvic în vigoare", a declarat secretarul de stat în ministerul de resort, Iulian Stana, care a verificat, vineri, exploatările forestiere din cadrul Ocolului Silvic "Iuliu Moldovan".
Potrivit unui comunicat de presă al MMAP, din primele verificări efectuate la faţa locului a rezultat faptul că există autorizaţii de exploatare, precum şi condiţii specifice eliberate la punerea în valoare şi pentru exploatare emise de către Administraţia Parcului Natural "Lunca Mureşului" conforme cu legislaţia în vigoare pentru o suprafaţă de 11,3 hectare aflată în administrarea Ocolului Silvic "Iuliu Moldovan", de unde s-a exploatat o cantitate de 551 mc de lemn din speciile stejar, ulm de câmp, frasin, salcâm şi arţar.
Ministerul de resort menţionează că verificările vor continua şi pe parcursul zilelor următoare, comisarii Gărzii Forestiere urmând să analizeze dacă avizele au fost respectate întocmai.
Exploatarea a 551 mc de lemn din pădurea Ocolului Silvic Iuliu Moldovan, în conformitate cu legislaţia, anunță Ministerul Mediului
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

1.082
Incendiu în Sectorul 3 - Medic cunoscut înjunghiat, moarte "ascunsă" în flăcări / Anchetă de proporții în București
1.082

7
Activităţi de Ziua Conştientizării Autismului: aproximativ 400 de copii cu această tulburare, în evidenţele DGASPC
7

11
Amenzi şi plângere penală în domeniul jocurilor de noroc: peste 50.000 de persoane, autoexcluse la nivel naţional
11

1.076
Început de aprilie cu avertizare ANM pentru toată țara / Prognoza meteo pentru București
1.076

17
FOTO Incendiu într-un bloc din Petrila, județul Hunedoara: zeci de persoane au fost evacuate
17

25
Avertizare hidrologică: Cod portocaliu de inundații pe râuri din Iași
25

22
Program schimbat pe cablu la Sinaia. Schiorii, nevoiți să-și ajusteze planurile în timpul săptămânii
22

31
Demograful Vasile Ghețău scrie despre tabloul demografic al României în anul 2025: 'O scădere naturală a populației de 94 mii locuitori'
31

68
Demograful Vasile Ghețău: '12,5 milioane de locuitori și-au schimbat domiciliul în anii 1990-2024. De unde și unde au plecat'
68

24
Mai multe cartiere din Piatra-Neamţ riscă să rămână fără apă. Care este cauza
24

1.188
Protest în Valea Jiului - Minerii s-au blocat în subteran, au fost conviniși cu greu să iasă
1.188

25
Demograful Vasile Ghețău vorbește despre demografia la răscruce din SUA: 'Între declin natural și criza imigrației'
25

2.886
VIDEO Polițist din Pitești, arestat pentru trafic de minori și proxenetism: "Fetele lui" ajungeau în Elveția
2.886
















Comentează