Experţi ai Naţiunilor Unite au demascat o misiune secretă a unor forţe occidentale în Libia, relevă un document confidenţial citat luni de dpa, potrivit Agerpres.
Cel puţin 20 de persoane din Australia, Franţa, Malta, Africa de Sud, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii ar fi fost implicaţi în respectiva misiune de susţinere în favoarea puternicului lider militar libian Khalifa Haftar.
Misiunea ar fi constat în a opri nave turceşti de aprovizionare aflate în drum spre oraşul Tripoli de pe coasta Mediteranei şi în a intercepta livrări de arme destinate forţelor opoziţiei.
În Libia are loc un conflict între forţele guvernului de uniune naţională (GNA), recunoscut de ONU şi condus de Fayez al-Sarraj, şi cele ale mareşalului Khalifa Haftar, care controlează estul ţării şi a lansat la 4 aprilie 2019 un asediu de amploare asupra oraşului Tripoli.
Mareşalul Khalifa Haftar - acuzat de rivali că doreşte să instaureze o nouă dictatură militară în Libia - este susţinut de Rusia, Emiratele Arabe Unite, Egipt şi Iordania, în timp ce GNA beneficiază de sprijinul Turciei. Turcia susţine guvernul libian de la Tripoli sprijinit de ONU şi a semnat un acord maritim cu acesta. De asemenea, a trimis personal militar de formare şi echipamente pentru a ajuta în lupta împotriva forţelor din estul ţării conduse de Haftar.
ONU a documentat prezenţa de mercenari străini în Libia şi a avertizat că embargoul asupra livrărilor de arme către această ţară a fost încălcat în repetate rânduri, armele venind din mai multe regiuni, inclusiv Turcia.
Potrivit informaţiilor obţinute de dpa despre misiunea recent descoperită, în aceasta ar fi fost implicate şase elicoptere militare provenite din Africa de Sud şi două ambarcaţiuni militare provenite din Malta, în vara lui 2019.
Documentul la care a avut acces dpa evocă mai multe companii cu sediul în Emiratele Arabe Unite ca fiind principalele responsabile, dar nu menţionează şi clienţii acestora.
Presupusa misiune secretă a fost oricum abandonată din motive necunoscute, după numai câteva zile, şi nu există deocamdată indicii că ar fi avut loc vreun atac cu concursul respectivelor echipamente.
EAU sunt considerate un important susţinător al mareşalului Haftar în războiul civil din Libia.
Experţi ai ONU au demascat o misiune secretă a unor forţe occidentale în Libia
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

4
Război în Orientul Mijlociu - Turcia a trimis un convoi cu ajutor umanitar în Iran
4

30
Donald Trump: Libanul "nu a fost inclus" în acordul de încetare a focului cu Iranul
30

2.493
Miza conflictului din Iran: Statele Unite sunt pregătite să-l ia cu forţa
2.493

33
O invazie de lăcuste a devastat peste 32.000 de hectare în Namibia
33

2.505
Tehnologia secretă cu care CIA l-a localizat pe pilotul american catapultat în Iran: „Dacă inima ta bate, te vom găsi"
2.505

45
Israelul pregătește deschiderea aeroportului Ben Gurion
45

4.599
VIDEO JD Vance a înfuriat „motorul” Europei: Germania reacționează dur, după reproșurile că UE se implică în alegerile din Ungaria
4.599

150
Conducta petrolieră saudită care permite ocolirea Strâmtorii Ormuz, avariată după un atac iranian
150

7.164
Sondaj exploziv pentru alegerile din Ungaria: se resetează total viața politică, dacă cifrele devin realitate
7.164

50
Lideri din Europa şi Canada pledează pentru discuţii "rapide" pentru a se pune capăt războiului în Iran
50

25
Armistițiu în Golf - Irakul şi-a redeschis spaţiul aerian
25

3.571
Ruptură de viziune: Trump vrea retragerea SUA din NATO, dar majoritatea americanilor consideră că apartenenţa la Alianţă aduce beneficii
3.571

44
Ministrul chinez de externe în vizită, joi şi vineri, la Phenian
44
















Comentează