O echipă de oameni de ştiinţă chinezi a anunţat joi că a clonat cinci maimuţe, copii identice ale unui specimen unic, ale cărui gene fuseseră modificate pentru a-i fi indusă o tulburare de somn, informează DPA şi AFP preluate de Agerpres.
Maimuţele sunt clone ale unui tânăr macac mascul care fusese modificat genetic pentru a suferi tulburări de ritm circadian, susţin două articole publicate în jurnalul chinez de limbă engleză National Science Review.
Cercetătorii, angajaţi ai Institutului de Neuroştiinţe din cadrul Academiei Chineze de Ştiinţe din Shanghai, susţin că maimuţele clonate sunt ideale pentru cercetarea potenţialelor remedii pentru tulburările de somn, asociate la oameni unor probleme precum depresia sau bolile neurodegenerative.
Anunţul lor vine în contextul unei controverse majore care înconjoară naşterea primilor copii modificaţi genetic, în cadrul unui experiment secret condus de omul de ştiinţă chinez He Jiankui.
Autorităţile din sudul Chinei au declarat în această săptămână că He "a condus ilegal cercetarea în căutarea faimei şi a câştigului personal", potrivit agenţiei de presă Xinhua.
Anul trecut, oamenii de ştiinţă chinezi au anunţat naşterea primelor maimuţe clonate, Zhong Zhong şi Hua Hua, prin aceeaşi tehnică prin care a apărut pe lume oaia Dolly cu circa 20 de ani în urmă.
Cele cinci clone au fost create folosind aceeaşi metodă - transferul nucleului unei celule somatice. Pe de altă parte, în timp ce Zhong Zhong şi Hua Hua au fost create folosind celule de la un fetus avortat, cele cinci maimuţe sunt clonele unui adult tânăr, căruia i-a fost alterată gena BMAL1 pentru a-i perturba ceasul biologic.
Experiment reușit în China - O echipă de oameni de ştiinţă a clonat cinci maimuţe pentru a studia tulburările de somn
București
9°C
Articole Similare

248
Sărutul pe mâna femeii este considerat drept agresiune. Spania pune la zi un gest de politețe din cele mai vechi timpuri
248

201
Cine și cum s-a stabilit ca ora să aibă 60 de minute. Au încercat modificarea acestei 'reguli' dar fără succes
201

165
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
165

38
Un judecător a blocat proiectul lui Trump de renovare a sălii de bal de la Casa Albă
38

20
Un astronaut italian va merge pe Lună printr-un parteneriat cu NASA
20

26
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
26

15
Procesul împotriva Daily Mail continuă. Judecătorul întârzie decizia
15

37
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
37

17
Confesiunea lui Cristi Puiu despre drumul spre cinema: 'Nu mi-am propus să devin regizor'
17

79
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
79

104
Noua generație din TV își face loc și pe TikTok: Alex Vlădescu dezvăluie ce nu se vede 'pe sticlă'
104

15
Marele regret a magnatului american Warren Buffett: 'Am vândut acțiunile Apple prea devreme'
15

18
Eurovision ajunge în Asia. Prima ediție va avea loc în Thailanda
18
















Comentează