Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti (BCCO), împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), au documentat activitatea infracţională a unei persoane, de 27 de ani, cercetată pentru trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic intern de droguri de mare risc, aceasta fiind reţinută pentru 24 de ore.
"Din materialul probator administrat a reieşit faptul că, în perioada martie - mai 2025, persoana în cauză ar fi procurat din Olanda şi introdus în România, prin intermediul unor firme de curierat internaţional, peste 1,3 kilograme de drog de mare risc 2MMC", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, joi, Agerpres.
Miercuri a fost prins în flagrant delict, de către poliţişti, în Sectorul 3 al municipiului Bucureşti, în timp ce ridica un colet ce conţinea 200 de grame de drog de mare risc, destinat comercializării.
"În urma percheziţiei efectuate de către poliţişti, împreună cu procurorii, la domiciliul acesteia, au fost descoperite şi ridicate zece plicuri cu substanţă cristalină, precum şi alte mijloace de probă", arată sursa citată.
Întreaga cantitate de substanţă interzisă, introdusă de către persoana cercetată pe teritoriul României, a fost indisponibilizată pe parcursul urmăririi penale.
Procurorii DIICOT - Structura Centrală au dispus joi reţinerea persoanei de 27 de ani pentru 24 de ore, ulterior fiind sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă a acesteia pentru 30 de zile.
Expediat cu prioritate: Traficant de droguri, reținut după ce a livrat 'moartea la cutie'
București
14°C
Articole Similare

0
CSM motivează avizul negativ pentru procurorul propus la șefia Parchetului General: lipsă de viziune și răspunsuri ezitante (Document)
0

5
A încercat să violeze două angajate ale unor săli de jocuri din Paşcani: un bărbat a fost aretstat preventiv
5

5
Consiliul Județean Neamț construiește o centrală fotovoltaică pentru Spitalul Județean
5

1.599
VIDEO Scene de necrezut în Galați: un bărbat, umilit public și „răstignit” în batjocură. Imagini șocante ies la iveală, poliția reacționează
1.599

1.433
Decizie în cazul sociologului Alfred Bulai: fostul profesor de la SNSPA a fost trimis în judecată pentru abuzuri
1.433

22
Un bărbat a murit în urma unui accident de muncă, în subteranul minei Petrila. Acesta avea o problemă medicală
22

2.234
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
2.234

135
Romsilva l-a premiat pe pădurarul care a salvat cele două minore în județul Mureș
135

1.068
Piedone scapă definitiv de controlul judiciar: Curtea de Apel Brașov respinge contestația DNA
1.068

203
Controversele din jurul lui Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării: Tanchist școlit la finalul anilor '80, prins acum în războiul dronelor de la granițele României (presă)
203

109
Programul supermarketurilor și mall-urilor de Paște 2026 în București. Ce trebuie să știi înainte să pleci la cumpărături
109

2.484
Lovitură dată de ANSVSA înainte de Paște: Tone de alimente retrase și amenzi de 1,4 milioane de lei
2.484

2.657
Vicepreședinte ANS povestește prin ce a trecut după ce în blocul său a avut loc o explozie: 'Am văzut și un om ars'. În același imobil locuiește și Nicolae Văcăroiu
2.657
















Comentează