Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) colaborează cu autorităţile sanitare din Republica Democrată Congo (RDC) după ce un nou caz de Ebola a fost raportat în nord-estul ţării, a transmis organizaţia citată de Xinhua.
Guvernul RDC a confirmat vineri seară că un copil în vârstă de trei ani a murit de Ebola pe 6 octombrie, la Beni, în provincia Nord-Kivu, unul dintre epicentrele ultimului focar de Ebola care s-a încheiat pe 3 mai 2021.
"Personalul UNICEF este deja la faţa locului pentru a răspunde la cea mai recentă resurgenţă a Ebola. Personal suplimentar se va deplasa la Beni în acest weekend pentru a sprijini răspunsul din prima linie prin mobilizarea comunităţii, controlul infecţiilor şi activităţi de decontaminare", a precizat UNICEF în comunicat.
UNICEF va distribui, printre altele, echipamente medicale, apă, produse de igienă şi echipamente pentru controlul infecţiilor în zonele afectate. Trei camioane încărcate cu echipamente esenţiale urmează să plece duminică spre Beni.
Prin intermediul unor reţele de celule de intervenţie la nivel comunitar, UNICEF va susţine, de asemenea, activităţile de comunicare, monitorizând demersurile pentru prevenirea contaminării şi infecţiile ulterioare, se menţionează în comunicat.
Autorităţile sanitare din RDC au confirmat că un copil în vârstă de trei ani a murit într-un centru medical din Butsili, nu departe de Beni, unde a fost internat cu simptome similare Ebola, la începutul lunii octombrie. Un test GeneXpert efectuat la Goma a confirmat că băiatul de 3 ani era infectat cu Ebola.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat vineri noul caz de Ebola din provincia Nord-Kivu. Directorul regional OMS pentru Africa, Matshidiso Moeti, a declarat că organizaţia sprijină autorităţile congoleze în ancheta deschisă după apariţia noului caz, conform agenţiei DPA.
Nord-Kivu a fost afectată de focare de Ebola în ultimii ani, "consolidând expertiza locală şi nivelul de conştientizare în cadrul comunităţii şi deschizând calea către un răspuns rapid", a subliniat Moeti.
Douăsprezece persoane au fost infectate, iar şase persoane au murit în cursul ultimei resurgenţe a Ebola, la începutul acestui an, care a durat aproape trei luni, în zonele Biena, Katwa, Musienene şi Butembo din provincia Nord-Kivu.
Infecţiile cu Ebola conduc de obicei la febră mare şi sângerări interne şi sunt adesea fatale. În 2014 şi 2015, cel mai grav focar de Ebola s-a declanşat în Africa de Vest şi a provocat peste 11.000 de decese.
EXACT ce lipsea planetei, în PLINĂ PANDEMIE de COVID 19 - Ebola reapare în Congo
București
9°C
Articole Similare

265
A fost găsit cel mai bătrân om din lume: Are toate viciile despre care se spune că scurtează viața. Nu ia niciun medicament
265

335
Analiză: Cum s-a transformat războiul din Iran într-o problemă scăpată de sub control pentru Trump
335

718
Destinațiile de lux mai râvnite decât Dubai: Goniți de război, bogații lumii au găsit noi refugii, mult mai exclusiviste
718

702
Descoperirea care rescrie preistoria: Apare 'stârcul iadului', un prădător uriaș care schimbă tot ce știam despre dinozauri
702

966
VIDEO Româncă ruinată de 'Prințul Dubaiului': Detalii din culisele demascării uneia dintre cele mai mari escrocherii online - de la LinkedIn la o vilă de lux din Nigeria
966

1.268
Răsturnare de situație: După amenințările lui Trump, Marea Britanie cedează și îi lasă pe americani să folosească bazele pentru atacuri asupra Iranului
1.268

4.011
Armata iraniană lansează o amenințare fără precedent: "Nu vor mai fi în siguranţă nici măcar în timpul călătoriilor sau în vacanţe"
4.011

1.193
Trump consideră că SUA au câștigat războiul cu Iranul: 'Le-am distrus totul. Nu ştiu dacă ar fi posibil să fii lovit şi mai tare'
1.193

1.179
La Pentagon se fac pregătiri pentru o inazie terestră în Iran: Se așteaptă doar ordinul lui Donald Trump
1.179

1.211
Vladimir Putin își trimite ”umbra” la Budapesta, pentru a supraveghea alegerile: Viktor Orban are mari emoții
1.211

1.636
Ministrul Muncii vine cu marea veste, așteptată de milioane de pensionari: Nu mai poate fi amânată
1.636

1.835
Lovitură de proporții a procurorilor sub comanda lui Kovesi: 4 milioane de €/zi și profituri uriașe într-o fabrică ilegală de țigări, deconspirată în Italia
1.835

1.591
Trump estimează că Iranului i-ar trebui "zece ani" pentru a se reconstrui după război: "Dacă rămânem mai mult timp, nu îşi vor mai reveni niciodată"
1.591
















Comentează