Retailerul online evoMag va investi în acest an 200.000 de euro, ca parte a strategiei de dezvoltare ce vizează dublarea gamei de produse, continuarea procesului de automatizare, eficientizarea activităţii logistice, extinderea spaţiului de depozitare, dar şi creşterea accelerată a numărului de salariaţi, la peste o sută de persoane.
Potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis luni AGERPRES, în 2021, evoMag a înregistrat vânzări de 34 de milioane de euro, în creştere faţă de anul anterior, când se consemnase un avans de 46%, cel mai mare din ultimii ani. În ansamblu, evoluţia companiei din ultimii doi ani arată o medie de creştere anuală de 25%.
În 2021, cele mai mari vânzări au fost în categoriile: telefoane mobile, laptop-uri, componente PC, electrocasnice mari, sport & fitness (în special, vehicule electrice).
Pentru acest an, compania mizează pe un avans de 10% - 15%, la o cifră de afaceri de 40 de milioane de euro, cu vânzările cele mai mari la telefoane mobile, televizoare, componente PC şi vehicule electrice, produsele pentru casă şi grădină reprezentând o categorie aparte.
De asemenea, una dintre direcţiile pe care va pune accent evoMag este diminuarea duratei de livrare a produselor. "Astfel, dacă, în prezent, 90% din totalul comenzilor sunt livrate în cel mult 24 de ore de la plasarea comenzii, la finalul anului, ţinta evoMag este ca peste 95% din toate comenzile să fie livrate în 24 de ore, restul în maximum 48 de ore", precizează reprezentanţii companiei.
Totodată, în plan se află şi creşterea echipei la peste o sută de angajaţi şi recrutarea de noi persoane în poziţii şi în departamente cheie, precum: depozit, relaţii clienţi, documentare, marketing, programare, showroom, product management.
evoMag este una dintre cele mai importante companii din industria de comerţ electronic din România, ce comercializează zeci de mii de produse din domeniile IT&C, electrocasnice, sport & fitness (printre care şi trotinete şi accesorii pentru trotinete) şi pentru casă şi grădină. Anul trecut, a devenit primul magazin online din România care a început să ofere service pentru trotinete electrice.
evoMag vrea să-și dubleze gama de produse prin investiții de 200.000 de euro în procesul de automatizare și extinderea spațiului de depozitare
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

335
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
335

1.156
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.156

1.388
România recuperează rapid decalajele față de UE - de la 44% la 80%, peste ritmul Poloniei. Dragoș Pîslaru: 'Este exemplu de manual'
1.388

1.601
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.601

32
FMI, Agenţia Internaţională pentru Energie şi Banca Mondială vor crea un grup de coordonare pentru a gestiona impactul economic al războiului din Orientul Mijlociu
32

51
Preţurile petrolului au scăzut cu peste 3% în cazul Brent, după ce Trump a declarat că SUA ar putea încheia în curând războiul cu Iranul
51

612
Cum vrea Guvernul să reducă prețul carburanților - două scenarii pe masă. Alexandru Nazare: 'Suntem pregătiţi să fie adoptate în această săptămână'
612

11
BVB a închis în creştere şedinţa de miercuri
11

912
UE anunță că prețurile la energie vor rămâne ridicate și după încheierea războiului din Iran: Se va trece la importuri din SUA și Algeria
912

4.906
Vacanțele de vară ale românilor, în pericol? O mare companie aeriană ia în calcul anularea zborurilor din cauza penuriei de kerosen
4.906

1.492
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.492

67
Mediul de afaceri trage semnale de alarmă: Concordia a discutat cu Grindeanu și Manole despre competitivitatea României
67

938
BYD domină piața mașinilor care nu depind 100% de combustibil!
938
















Comentează