Cotaţia grâului a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani la Bursa de la Chicago, după ce principalul exportator, Rusia, a anunţat că intenţionează să majoreze taxa la exporturile de grâu până la 50 de euro pe tonă, de la 1 martie şi până la 30 iunie, ceea ce ar putea face grâul provenit din alte ţări mai atractiv pentru cumpărători, transmite Bloomberg potrivit Agerpres.
La bursa de la Chicago, contractul futures la grâu a atins cel mai ridicat nivel din 2014, iar la Paris cotaţia acestuia este în grafic pentru a înregistra cel mai semnificativ avans săptămânal din ultimii patru ani.
Măsurile din Rusia, combinate cu reducerea furnizării în alte regiuni şi majorarea cererii în China, au ajutat deja la o creştere semnificativă a preţurilor la grâne. Aceste evoluţii pun presiuni suplimentare asupra marilor importatori, cum a fi Egiptul, care achiziţionează anual cantităţi ridicate de grâu rusesc, deoarece preţul tinde să fie mai redus decât din alte surse.
Deşi Australia, unul din cei mai mare exportatori mondiali de grâu, a înregistrat recolte agricole bune, Rusia joacă un rol vital în furnizarea pe plan global, iar grânele sale încă vor fi necesare spre sfârşitul sezonului, apreciază Andree Defois, preşedintele companiei de consultanţă consultant Strategie Grains.
Anterior, analiştii au speculat că măsurile protecţioniste i-ar putea determina pe fermierii ruşi să amâne vânzările până când restricţiile sunt ridicate, la finalul sezonului, ceea ce va pune şi mai multă presiune pe livrările globale de grâu.
Compania de consultanţă SovEcon şi-a redus luna trecută estimările pentru exporturile din acest sezon cu 11%.
Vineri, ministrul Economiei, Maxim Reshetnikov a anunţat că Rusia intenţionează să majoreze taxa la exporturile de grâu până la 50 de euro pe tonă, de la 1 martie şi până la 30 iunie, ca urmare a recomandărilor unei comisii ministeriale. "Decizia este destinată în principal protejării intereselor pieţei interne, pentru asigurarea necesităţilor interne şi prevenirii riscurilor unor noi majorări de preţuri", a precizat Reshetnikov.
Propunerea prezentată vineri reprezintă o înăsprire a măsurilor aprobate în luna decembrie de Guvernul de la Moscova, după ce preşedintele Vladimir Putin a criticat majorarea preţurilor la alimente.
În ultimii 20 de ani, Rusia a trecut de la o ţară dependentă de importurile de grâu la una care este responsabilă pentru o cincime din vânzările mondiale, graţie solului fertil care produce recolte mari la preţuri atractive.
În ultimii 20 de ani, Rusia a trecut de la o ţară dependentă de importurile de grâu la una care este responsabilă pentru o cincime din vânzările mondiale, graţie solului fertil care produce recolte mari la preţuri atractive.
Evoluțiile di Rusia și China duc la creșterea prețului grâului
București
6°C
Articole Similare

491
România ajunge în spațiu cu ajutorul SpaceX: satelitul EMISAR, lansat de compania lui Elon Musk, este deja activ
491

1.991
România este pe primul loc în Europa și în top 10 global la țările în care companiile își mută serviciile și locurile de muncă
1.991

1.000
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
1.000

17
Bursa de Valori Bucureşti a încheiat în scădere prima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni
17

527
Semnale roșii în economie: România riscă o nouă contracție a PIB, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu
527

2.608
Record de viteză pe o cale ferată din România: Trenul care a 'zburat' pe un tronson cheie
2.608

62
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
62

3.899
Americanii se uită foarte atent la România: Țara are potențialul să revoluționeze domeniul energetic/ Trump a fost extrem de clar în privința acestui subiect
3.899

30
Ministerul Finanţelor, despre adoptarea bugetului pe 2026: România ţinteşte, cu precauţie, consolidarea fiscală şi stabilitatea economică
30

549
Criza carburanților: Cum pot companiile să exporte motorină și țiței între 1 aprilie și 31 iunie
549

2.628
Șocuri globale și tensiuni regionale. Mugur Isărescu (BNR) avertizează că stabilitatea economică nu mai este garantată
2.628

1.005
VIDEO Ilie Bolojan, avertisment pentru 'noii băieți deștepți din energie': 'Trebuie să facem ordine'
1.005

1.217
Legea bugetului de stat a intrat în vigoare: Principalele măsuri care sunt prevăzute pentru anul 2026
1.217
















Comentează