Bursa japoneză a închis şedinţa de luni în scădere cu 0,71%, pe fondul incertitudinilor privind alegerile generale din 31 octombrie, transmite Kyodo. Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 28.600,41 puncte, în scădere cu 204,44 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, conform agerpres.
Seul - Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de luni în creştere cu 0,60%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 3.020,54 puncte, în creştere cu 14,38 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.
New York - Bursa de pe Wall Street a închis şedinţa de vineri cu evoluţii mixte, în urma publicării unor rezultate trimestriale sub aşteptări, transmite Reuters. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a apreciat cu 0,21%, ajungând la valoarea de 35.677,02 puncte, în creştere cu 73,94 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Standard and Poor's 500 s-a depreciat cu 0,11%, ajungând la valoarea de 4.544,90 puncte, în scădere cu 4,88 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 0,82%, ajungând la valoarea de 15.090,20 puncte, în scădere cu 125,50 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol 'light sweet crude' cu livrare în luna decembrie a crescut cu 1,26 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 83,76 dolari.
Londra - Bursa de la Londra a închis şedinţa de vineri în creştere cu 0,20%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.204,55 puncte, în creştere cu 14,25 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna decembrie a crescut cu 0,92 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 85,53 dolari.
Frankfurt - Bursa de la Frankfurt a închis şedinţa de vineri în creştere cu 0,46%, indicele principal DAX 40 a ajuns la valoarea de 15.542,98 puncte, în creştere cu 70,42 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
Paris - Bursa de la Paris a închis şedinţa de vineri în creştere cu 0,71%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 6.733,69 puncte, în creştere cu 47,52 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
Budapesta - Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de luni este de 312,01 forinţi pentru un dolar, în creştere faţă de un curs de 310,64 forinţi, vineri, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 363,24 forinţi, în creştere faţă de un curs de 361,65 forinţi, vineri, iar un leu românesc este cotat la 73,41 forinţi, în creştere faţă de un curs de 73,12 forinţi, vineri.
Bursa din Budapesta a închis şedinţa de vineri în creştere cu 0,24%, indicele BUX a ajuns la valoarea de 55.254,39 puncte. Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 5,6 miliarde de forinţi (15,4 milioane euro).
Evoluțiile burselor de pe mapamond la început de săptămână
București
8°C
Articole Similare

8
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
8

25
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
25

541
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
541

30
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
30

36
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
36

18
Președintele ANRE: "Trebuie să continuăm tranziţia către energia verde şi nu vrem să transformăm reţelele în puncte de blocaj"
18

2.522
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.522

2.830
Gigantul din milioane de case din România și Europa face mutarea momentului: Poate schimba definitiv ce mănâncă lumea
2.830

10
BVB a închis mixt şedinţa de marţi: Rulajul a depăşit 23 de milioane de euro
10

61
Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei: "Din ce în ce mai mult, companiile româneşti, nu doar cele publice, ci şi cele private, sunt prezente în Republica Moldova"
61

38
Italia vrea să amâne până în 2038 închiderea termocentralelor pe cărbune
38

2.324
Roxana Mînzatu anunță revoluție la nivelul UE: Trebuie să ne luăm soarta în propriile mâini!
2.324

30
Șeful Nuclearelectrica: "Orice fel de electricitate are nevoie de ajutoare de stat, de la energiile regenerabile la energia nucleară"
30















Comentează