Evoluţii financiar-bancare şi bursiere în lume: Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de luni în creştere

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 12-01-2026 09:56

Article thumbnail

Sursă foto: Leung Cho Pan / Panthermedia / Profimedia

Bursa japoneză este închisă luni datorită celebrării unei sărbători publice, transmite Kyodo.

Seul - Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de luni în creştere cu 0,84%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 4.624,79 puncte, în creştere cu 38,47 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează Agerpres.

Shanghai - Bursa din Shanghai a închis şedinţa de luni în creştere cu 1,09%, indicele Shanghai Composite a ajuns la valoarea de 4.165,29 puncte, în creştere cu 44,86 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

New York - Bursa de pe Wall Street a închis şedinţa de vineri în creştere, pe fondul avansului producătorilor de cipuri, transmite Reuters. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a apreciat cu 0,48%, ajungând la valoarea de 49.504,07 puncte, în creştere cu 237,96 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Standard and Poor's 500 s-a apreciat cu 0,65%, ajungând la valoarea record de 6.966,28 puncte, în creştere cu 44,82 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 0,81%, ajungând la valoarea de 23.671,35 puncte, în creştere cu 191,33 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol 'light sweet crude' cu livrare în luna februarie a crescut cu 1,36 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 59,12 dolari.

Londra - Bursa de la Londra a închis şedinţa de vineri în creştere cu 0,80%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 10.124,60 puncte, în creştere cu 79,91 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna martie a crescut cu 1,35 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 63,34 dolari.

Frankfurt - Bursa de la Frankfurt a închis şedinţa de vineri în creştere cu 0,53%, indicele principal DAX 40 a ajuns la valoarea de 25.261,64 puncte, în creştere cu 134,18 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Paris - Bursa de la Paris a închis şedinţa de vineri în creştere cu 1,44%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 8.362,09 puncte, în creştere cu 118,63 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri