O cvincvagenară a suferit răni grave după ce a fost atacată în deşertul australian de mai multe exemplare de dingo, un eveniment foarte rar în care sunt implicaţi aceşti câini sălbatici, relatează marţi AFP, preluată de agerpres.
Deb Rundle, angajată la o mină din regiunea Pilbara situată în Australia de Vest, se afla în pauza de prânz, săptămâna trecută, când a fost atacată de trei exemplare de dingo.
"Era sânge peste tot pe jos. Mi-am privit rănile şi mi-am spus: "Doamne, voi muri?", a povestit luni seara postului Channel Seven femeia de 54 de ani aflată pe patul de spital.
Rundle, care va avea nevoie de o intervenţie chirurgicală reconstructivă, a povestit că a ţipat timp de zece minute înainte de a fi salvată de colegii săi.
Lynne Craigie, preşedinta comitatului East Pilbara, a declarat că nu a văzut niciodată un atac similar în această regiune în care locuieşte de 20 de ani. "Este evident că orice animal înfometat poate deveni agresiv, însă am fost surprinsă să aflu că trei animale au atacat în grup", a declarat ea pentru canalul ABC.
Atacurile câinilor dingo sunt evenimente foarte rare
În 2012, o persoană din Germania a fost atacată în timp ce se afla pe Insula Fraser din statul Queensland (vest).
Cu un an înainte, o persoană din Coreea de Sud şi un copil în vârstă de trei ani au fost muşcaţi pe această insulă turistică în care trăieşte o importantă populaţie de dingo.
În 2001, un copil de nouă ani a murit după ce a fost atacat de dingo.
Câinele dingo este descendent din lup şi a ajuns în Australia cu cel puţin 3.500 de ani în urmă, conform fosilelor descoperite.
Această specie este în prezent ameninţată cu dispariţia. Aproximativ 90% dintre exemplarele numite dingo, care trăiesc în ţinuturile australiene îndepărtate sau în zonele rurale sunt de fapt derivate în urma încrucişării cu câinii domestici sau sălbatici.
Dingo are un rol important în ecosistemul australian - cel mai mare prădător terestru din această ţară vânează pisici, vulpi sau capre, animalele introduse de coloniştii europeni al căror număr trebuie controlat.
Pentru a menţine puritatea rasei au fost create ferme de dingo, iar puii obţinuţi sunt ulterior transportaţi în parcurile naturale, precizează.
Eveniment rar în Australia. O femeie a fost atacată de câini dingo
Explorează subiectul
București
21°C
Articole Similare

1.311
Armistițiu cu SUA - Un aliat al Iranului rămâne în așteptare
1.311

19
Eblit Systems anunţă un contract de 600 milioane de euro cu forţele armate ale Greciei
19

38
Israelul anunţă o accelerare a producţiei de interceptori de rachetă de tip Arrow
38

45
Georgia şi Azerbaidjan pariază pe Coridorul de Mijloc din Caucaz care leagă China de Europa
45

4.573
Europa îl atacă dur pe Trump: „E ilegal și inacceptabil!” / Scandalul care a generat furia la Bruxelles
4.573

65
Netanyahu: Trump a mulțumit Israelului pentru ajutorul acordat în salvarea aviatorului american catapultat în Iran
65

1.220
Avertisment sumbru al AIEA: Atacurile din apropierea centralei nucleare iraniene Bushehr ar putea provoca un 'accident radiologic grav'
1.220

75
Rusia acuză Ucraina de un nou atac asupra conductei KTK care transportă petrol către Europa
75

19
Inundații devastatoare în Angola - Sunt cel puțin 15 morți
19

108
Xi Jinping cere dezvoltarea accelerată a unui nou sistem energetic, pe fondul crizei din Orientul Mijlociu
108

39
Moody's a îmbunătățit ratingul Republicii Moldova - Un semnal clar de încredere din exterior: cel mai bun nivel din ultimii 25 de ani
39

6.054
Răsturnare de situație în cazul tentativei de sabotaj asupra conductei TurkStream: „Marcajele de pe explozibili arată că aceştia au fost fabricaţi în SUA”
6.054

126
Purtătorul de cuvânt al armatei din Iran: „Iranul va continua războiul „atât timp cât liderii politici vor considera oportun”
126
















Comentează