Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) continuă seria de acțiuni de control la nivel național, vizând operatori economici care desfășoară activități de transport alternativ de persoane prin intermediul platformelor digitale de tip ride-sharing, pentru care, în urma analizelor de risc, a rezultat o lipsă de conformare la respectarea obligațiilor fiscale.
Acțiunile continuă demersurile demarate în a doua jumătate a anului 2025, privind intensificarea verificărilor și monitorizarea veniturilor obținute din activități de transport alternativ, în scopul prevenirii și combaterii evaziunii fiscale.
Raportul verificărilor la nivelul firmelor de ride-sharing
În urma controalelor efectuate în lunile ianuarie și februarie 2026 s-a confirmat lipsa de conformare la obligațiile legale în cazul unui număr de 135 de societăți verificate. Astfel:
au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în sumă totală de 78.289.550 lei;
au fost aplicate amenzi în sumă totală de 3.296.728 lei, în principal pentru neîndeplinirea obligaţiei operatorilor economici de a se dota cu AMEF;
au fost dispuse măsuri de confiscare a sumei de 55.303.296 lei încasată în numerar și pentru care nu au fost emise documente justificative;
au fost dispuse măsuri de suspendare a activității pentru un număr de 4.910 de autoturisme utilizate în activitatea de transport alternativ, pentru nedotare cu AMEF;
Pentru a asigura recuperarea prejudiciului adus bugetului de stat, Antifrauda ANAF a instituit, în cazul societăților anterior menționate, măsuri asigurătorii în sumă totală de 107.847.368 lei asupra activelor patrimoniale, conturilor bancare și a sumelor urmăribile deținute de platformele de ride-sharing. Aceste măsuri au fost luate pentru a preveni sustragerea sau ascunderea activelor patrimoniale.
Sesizări penale pentru cazurile grave
În ceea ce priveșțe operatorii economici care desfășoară activități de transport alternativ de persoane au fost finalizate și investigațiile antifraudă pentru un număr de 11 cazuri în care au rezultat suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală. Pentru acestea, DGAF a întocmit în lunile ianuarie și februarie 2026, sesizări către organele de urmărire penală pentru un prejudiciu în sumă totală de 126.418.722 lei, în vederea continuării cercetărilor și stabilirii răspunderii penale, în condițiile legii.
Cu titlu exemplificativ:
În cazul unui grup format din 3 societăți ce erau coordonate de aceeași persoană care intermedia activitatea unui număr de peste 250 de conducători auto, inspectorii antifraudă au constatat nedeclararea veniturilor realizate prin platformele digitale, prin utilizarea unor circuite financiare create cu scopul ascunderii plăților efectuate către conducătorii auto și evidențierea fictivă de TVA deductibilă. Prejudiciul estimat adus bugetului de stat, în acest caz, este de peste 44 milioane lei.
Într-un alt caz, a fost identificată a societate care nu a înregistrat și nu a declarat în totalitate veniturile realizate din serviciile de transport alternativ prestate prin intermediul a peste 700 de autoturisme în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale reprezentând TVA. De asemenea, nu au fost înregistrate și declarate veniturile salariale achitate conducătorilor auto. Prejudiciul estimat adus bugetului de stat, în acest caz, este de peste 34 de milioane lei.
Într-o altă situație, a fost identificat faptul că administratorul unei singure societăți de transport alternativ a cauzat bugetului de stat un prejudiu estimat la peste 21 milioane de lei. Reprezentantul societății a încasat, în perioada verificată, pentru serviciile de transport alternativ prestate prin intermediul a 164 de autoturisme, suma totală de peste 41 milioane lei. Cei 164 de șoferi au fost convinși de reprezentantul societății să presteze serviciile de transport fără formele legale de angajare în schimbul reținerii de către administrator a unui comision redus de 7% din sumele încasate. Pentru a evita eventualele măsuri de executare în vederea recuperării sumelor datorate bugetului de stat, reprezentantul societății a solicitat deschiderea procedurii de insolvență.
Acțiuni viitoare
Acțiunile de analiză de risc, monitorizare și control în domeniul transportului alternativ, vor continua la operatorii cu risc fiscal major, inclusiv prin valorificarea informațiilor obținute prin utilizarea instrumentelor digitale disponibile și prin analiza datelor furnizate de platformele digitale, obținute ca urmare a instrumentelor legislative introduse în anul 2025.
În acest context, ANAF reiterează importanța conformării voluntare și încurajează contribuabilii care activează în domeniul transportului alternativ să analizeze și să evalueze cu atenție modul în care își desfășoară activitatea, în condițiile în care practicile care au ca scop reducerea artificială a sarcinii fiscale și transferarea riscului către persoanele fizice angajate sau către bugetul public vor fi identificate și sancționate conform legii.






























Comentează