Europarlamentarul Ramona Strugariu (USR PLUS) îi cere premierului Florin Cîţu să activeze Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene şi să solicite medici, paturi ATI, medicamente şi echipamente, pentru tratarea cazurilor de COVID-19.
"Stimate domnule premier Florin Cîţu, stimate domnule ministru Lucian Bode, stimate domnule ministru interimar Cseke Attila, activaţi Mecanismul de Protecţie Civilă pentru spitale, acum. Lăsaţi (...) orice dileme politice şi o faceţi acum, exact aşa cum a făcut Lombardia în plină criză. Putem să îl activăm în 24 h, cereţi medici, paturi ATI, medicamente, echipamente, spitale mobile. Sunt refuzaţi la ATI copii de 2 luni. Primesc informaţii că medici şi oameni laolaltă sunt pur şi simplu disperaţi. Vor muri pe capete, acasă", a scris Ramona Strugariu, miercuri, pe Facebook.
Ea a adăugat că va transmite scrisori oficiale în acest sens şi către cabinetele premierului şi ale miniştrilor menţionaţi.
"Merită să ştim, apoi, şi câte cazuri aţi raportat vs cele reale, ca să se poată desfăşura congresul PNL - câte alocate, câte nu etc - dar prima şi prima oară faceţi asta, urgent. Am în redactare scrisori oficiale către cabinetele dumneavoastră, cu această solicitare. Ajung astăzi, să nu spuneţi că nu le-aţi primit. Pur şi simplu nu mai e niciun minut de pierdut, vă rog să faceţi asta, acum", a precizat europarlamentarul USR PLUS.
Europarlamentar USR PLUS, către Florin Cîțu: 'Lăsaţi orice dileme politice şi faceţi acum, exact aşa cum a făcut Lombardia în plină criză'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

52
S.O.S. România cere poziție oficială a statului român după o decizie controversată a Israelului
52

1.345
SURSE Cum s-a jucat în interiorul Guvernului acciza la combustibil: Cum s-a ajuns la doar 30 de bani compensare
1.345

2.396
Eșec pentru Dominic Fritz în fața judecătorilor: ICCJ respinge cererea de revizuire, în dosarul în care este acuzat de conflict de interese
2.396

3.634
Radu Miruță amenință că retrimite programul SAFE în CSAT: Eu nu semnez contracte cu 30% mai scumpe!
3.634

3.193
Alexandru Rafila, șocat de explicațiile foștilor miniștri USR, în scandalul Pfizer: Cineva a pus o bombă și îi critică pe care au încercat să o dezamorseze
3.193

7.587
Lovitură în instanță pentru Călin Georgescu, Horațiu Potra și 'gașca' sa: Curtea de Apel București, decizie de ultimă oră
7.587

175
Coiful de la Coțofenești și brățările dacice, recuperate de ziua Ralucăi Turcan, fostul ministru al Culturii: Sunt extrem de fericită!
175

2.790
Răsturnare de situație la Guvern: Se va reduce acciza doar la motorină și doar cu 30 de bani, în loc de 50 de bani
2.790

5.709
VIDEO Este haiducie totală în sistemul militar din România: Instituțiile care țin de MApN sifonează bani la greu și sfidează o țară întreagă
5.709

3.569
ANI: Toni Greblă, declarat în conflict de interese după ce a semnat trei ordine care i-au majorat salariul, deși era preşedinte al Secţiei de drept privat a Consiliului Legislativ
3.569

2.197
Cătălin Predoiu îi scoate la "careu" pe prefecți, chiar de ziua lor: "Acolo unde instituțiile statului funcționează bine în teritoriu, cetățeanul simte direct acest lucru"
2.197

5.278
VIDEO Ministrul Apărării și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este la CSA Steaua: Sesizează procurorii DNA de urgență
5.278

129
Ministrul Muncii, despre legea salarizării: Ne dorim o formulă comparabilă cu legea acum în vigoare
129
















Comentează