Europa se confruntă cu "cea mai gravă epidemie de febră aftoasă de la începutul secolului", prin urmare sunt necesare "măsuri urgente" pentru diagnosticarea şi prevenirea timpurie a acesteia, precum şi pentru a-i minimiza impactul, a avertizat luni Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), potrivit agenţiei EFE.
"Focarele recente de febră aftoasă din Europa şi apariţia unei tulpini exotice a virusului în Orientul Mijlociu evidenţiază necesitatea unei detectări timpurii", transmite FAO într-un comunicat, referindu-se la boala virală extrem de contagioasă care se răspândeşte cu uşurinţă, chiar şi prin vânt şi pe distanţe lungi, în principal printre bovine, porcine, oi şi capre, dar nu prezintă un pericol pentru om.
Prezenţa acestei boli este neobişnuită în Europa, care s-a confruntat ultima dată cu o astfel de epidemie în anul 2001, iar Ungaria, principala ţară afectată acum, nu a semnalat acest virus de o jumătate de secol.
Germania a detectat în ianuarie anul acesta un focar ce a putut fi pus sub control. Virusul a apărut însă în februarie şi în Ungaria, unde s-a extins la mai multe ferme în nord-vestul ţării şi a contaminat de asemenea Slovacia vecină, în ambele ţări autorităţile fiind nevoite să sacrifice mii de bovine în fermele afectate.
Epidemia are efecte şi asupra comerţului internaţional, de pildă Regatul Unit interzicând deja importul de carne şi produse lactate provenite din ţările europene unde a fost semnalat virusul şi de asemenea din ţări vecine ale acestora.
Potrivit FAO, "măsurile de biosecuritate trebuie îmbunătăţite pentru a minimiza" impactul virusului, mai ales în urma "detectării recente a serotipului SAT1 al febrei aftoase în Irak şi Bahrain", în Orientul Mijlociu. "Acest serotip este exotic în Orientul Apropiat şi Eurasia de Vest, ceea ce provoacă o mare preocupare cu privire la o potenţială răspândire", explică agenţia Naţiunilor Unite, potrivit Agerpres.
Aceasta subliniază că febra aftoasă nu este o ameninţare pentru sănătatea publică, dar ameninţă sănătatea animalelor, securitatea alimentară, productivitatea sectorului creşterii animalelor şi poate reduce producţia de lapte şi carne.
Animalele infectate se deplasează greoi şi prezintă febră şi vezicule pe bot şi picioare. Puţine animale adulte mor din cauza bolii, dar cele tinere pot muri de insuficienţă cardiacă bruscă. Virusul poate contamina cu uşurinţă un număr mare de animale, inclusiv în ţări sau regiuni care de obicei nu sunt afectate de acesta sau unde nu se practică în mod regulat vaccinarea.
Febra aftoasă este endemică în Orientul Mijlociu, dar focarele recente cauzate de un serotip exotic au afectat deja Bahrain, Irak şi Kuweit şi s-ar putea răspândi în alte ţări din regiune şi în "Eurasia de Vest" spaţiul geografic prin care FAO desemnează continentul european, unde potrivit acestei agenţii riscul de prezenţă a virusului a crescut.
În această situaţie FAO recomandă ca ţările afectate sau care se confruntă cu un risc ridicat de a fi contaminate cu virusul febrei aftoase să ia măsuri pentru a creşte gradul de conştientizare, mai ales în rândul fermierilor şi în comunităţile locale.
Organizaţia solicită de asemenea instituirea unor mecanisme de biosecuritate, precum separarea animalelor bolnave de celelalte, evitarea includerii animalelor de origine necunoscută, prevenirea amestecării în timpul transportului a animalelor de provenienţă diferită, precum şi curăţarea temeinică a pieţelor, vehiculelor şi centrelor de transport. FAO indică şi vaccinarea ca instrument de control foarte eficient.
Europa se confruntă cu cea mai gravă epidemie de febră aftoasă de la începutul secolului, avertizează FAO
Articole Similare

47
Amendă de 12.000 de lei pentru o femeie din Vâlcea, care a abandonat patru cățeluși
47

12
Urmează zile aglomerate pe pârtii, în vacanța de schi. Salvamontiștii avertizează: crește riscul de accidente
12

8.379
UPDATE Incendiu violent în Capitală: Mai multe mașini au luat foc. O persoană a murit, iar alta a fost rănită
8.379

157
Un angajat de la Termocentrale Craiova ar putea fi revocat din funcție după ce a dezvăluit condițiile de muncă
157

89
ANPC a descoperit nereguli grave în saloanele de înfrumusețare: produse expirate și servicii prestate în spaţii neautorizate
89

2.473
Ilie Bolojan, întâlnire cu un gigant turistic: planuri pentru curse charter și hub IT în România
2.473

1.282
Ți-a fost frig în casă? Așa îți poți reduce următoarea factură la căldură. Ce condiții a anunțat Termoenergetica
1.282

3.153
VIDEO Locatarii blocului distrus de explozia din Rahova primesc în continuare facturi, deși oamenii nu mai pot locui acolo
3.153

24
Lucrări la calea ferată între Dej Călători și Dej Triaj. Trenurile vor fi anulate
24

85
Accident feroviar în Bacău: Un bărbat a fost lovit de tren
85

131
O șoferiță de 72 de ani a pierdut controlul volanului și a lovit două persoane care se aflau pe trotuar
131

55
Vagonul unui tren de călători a deraiat în Depoul București Călători. Traficul feroviar este afectat
55

2.891
Profesor și doi foști elevi din Maramureș, vizați de percheziții într-un dosar grav de agresiune sexuală
2.891

















Comentează