Un război în Libia ar putea împinge peste 800.000 migranţi spre coastele europene, a avertizat luni Fayez al-Sarraj, şeful Guvernului de uniune naţională (GNA), în interviuri acordate presei italiene, relatează AFP potrivit Agerpres.
"Ar fi nu doar 800.000 de posibili migranţi pregătiţi să plece, ar fi şi libienii care ar fugi din faţa acestui război, în timp ce în sudul Libiei teroriştii din (gruparea) SI (Stat Islamic) şi-au reluat acţiunile", a declarat Fayez al-Sarraj pentru cotidianul La Repubblica.
Libia este o ţară de destinaţie şi de tranzit spre coastele europene pentru migranţii africani, posibil câteva sute de mii pe teritoriul acesteia.
Luni seară, şeful guvernului italian, Giuseppe Conte, l-a primit pe vicepremierul GNA, Ahmed Meitig.
Giuseppe Conte "a subliniat necesitatea ca forţele ANL (Armata naţională libiană, autoproclamată de mareşalul Khalifa Haftar) să se retragă şi a îndemnat toate părţile implicate să încheie rapid un acord de încetare a focului şi un armistiţiu umanitar", înainte de punerea în aplicare a unei soluţii politice, a anunţat biroul prim-ministrului italian.
Într-un interviu acordat luni dimineaţă cotidianului La Repubblica, Ahmed Meitig a denunţat "lovitura de stat" pusă la cale de Haftar care, în opinia sa, va scufunda ţara într-un "război civil de 30 de ani" şi a avertizat comunitatea internaţională contra oricărei tentative de a negocia cu acesta.
"Suntem în faţa unui război de agresiune care s-ar putea împrăştia ca un cancer în întreaga Mediterană", a insistat la rândul său Fayez al-Sarraj. "Italia şi Europa trebuie să fie unite şi ferme pentru a bloca războiul de agresiune al lui Khalifa Haftar, un om care a trădat Libia şi comunitatea internaţională", a adăugat el.
Lupte violente opun de la 4 aprilie la periferia sudică a oraşului Tripoli forţele Guvernului de uniune naţională, recunoscut de comunitatea internaţională, şi Armata naţională libiană, autoproclamată de mareşalul Haftar, omul forte din estul Libiei, care doreşte să preia controlul asupra capitalei, sediul GNA.
"Generalul Haftar spune că atacă terorişti, dar aici sunt numai civili", a mai declarat Fayez al-Sarraj pentru Corriere della sera. "Ei sunt pe punctul de a ataca structurile civile, drumurile, şcolile, casele, aeroportul şi structurile medicale: ambulanţe şi spitale", a insistat şeful Guvernului libian de uniune naţională, potrivit AFP.
Europa ar putea fi afectată de un nou val de migranți - Peste 800.000 de oameni ar putea asalta coastele europene în cazul unui război în Libia
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

7
Soartă tragică pentru balena eșuată în largul unei insule germane: ”Suntem de părerea fermă că animalul va muri acolo”
7

416
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
416

27
Cine va păstra câinele? - Lege privind custodia comună a animalelor de companie, adoptată de parlamentul Braziliei
27

737
VIDEO Ucraina continuă loviturile asupra infrastructurii petroliere ruse - Rafinăria din Ufa este în flăcări
737

2.193
O studentă a găsit metoda perfectă de copiat la teste. Aceasta a transformat-o într-o adevărată afacere
2.193

2.354
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
2.354

2.206
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
2.206

4.281
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
4.281

2.625
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
2.625

776
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
776

561
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
561

2.133
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
2.133

866
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
866
















Comentează