Europarlamentarul Ramona Strugariu şi-a deschis, sâmbătă, la Cluj-Napoca, un birou europarlamentar, ocazie cu care a organizat şi o dezbatere dedicată tinerilor.
"Cred că Clujul e un spaţiu care are nevoie de dezbatere europarlamentară şi de soluţii europene. Şi, în acelaşi timp, are nişte categorii de oameni şi mă gândesc în special la oamenii tineri, pentru că e şi subiectul dezbaterii de astăzi, care în primul rând au nevoie de răspunsuri legat de locuire, legat de ce înseamnă verde, ce înseamnă digital, cum îşi orientează carierele profesionale şi sunt cât se poate de dornică să contribui la aceste răspunsuri, pentru că sunt o soluţie comună, nu trebuie să vină unilateral. Pe de altă parte, apropo de comunităţi, de oameni, dacă sunt modele de urmat în România şi modele chiar pentru Europa, Clujul e o comunitate care spune mult şi cred că e vremea să arătăm până la urmă că România poate să îşi construiască un model comunitar puternic, dincolo de un proiect de ţară", a declarat Ramona Strugariu, cu ocazia deschiderii biroului său de la Cluj-Napoca.
Într-o conferinţă de presă, ea a prezentat şi tema dezbaterii cu tinerii, dezbatere care aduce laolaltă reprezentanţi ai tinerilor, antreprenori şi membri ai societăţii civile.
"Deschidem cabinetul europarlamentar cu o primă dezbatere despre cum arată viitorul tinerilor în Cluj, în România şi în Europa. Nu e întâmplătoare această alegere mai ales în vremurile foarte complicate pe care le trăim astăzi", a spus Ramona Strugariu.
Temele principale ale dezbaterii se referă la provocările şi oportunităţile pentru era digitală a tinerilor şi educaţia, precum şi nevoile reale ale tinerilor.
"Această inaugurare marchează un pas semnificativ în misiunea noastră de a implica tinerii în procesul decizional european şi de a le oferi un spaţiu de dialog şi de dezbatere. Era digitală ne oferă atât provocări, cât şi oportunităţi, iar educaţia este cheia pentru a pregăti tinerii pentru această realitate în continuă schimbare. Suntem hotărâţi să găsim soluţii şi să creăm un viitor mai strălucitor pentru această generaţie tânără. Cu atât mai mult acum, când dezinformarea şi ştirile false au creat valuri de ură şi au alimentat extremismul mai mult decât oricând, cu maşinării de propagandă puse în funcţiune şi finanţate dinspre Rusia, îmi doresc ca prin acest birou europarlamentar să creez un canal direct de comunicare între tineri şi instituţiile europene sau reprezentanţii lor politici, să încurajez participarea activă şi, mai ales, informarea corectă în rândul cetăţenilor, cu ce face Uniunea Europeană pentru ei, care sunt oportunităţile de care pot beneficia şi ce anume trebuie făcut în plus pentru a aduce Uniunea Europeană mai aproape de cetăţeni", a arătat eurodeputata Ramona Strugariu.
Eurodeputata Ramona Strugariu şi-a deschis un birou europarlamentar cu o dezbatere dedicată tinerilor
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.038
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
1.038

1.528
Profeția unui expert: „PSD se va duce spre 10%”
1.528

1.053
PSD lansează atacuri în rafală: Oprea acuză măsuri greșite în economie, Grindeanu avertizează că „stabilitatea” nu e suficientă
1.053

2.052
VIDEO Miruță îl desființează pe Călin Georgescu: „Induce frică fără dovezi. E iresponsabil”
2.052

2.640
Un vicepreședinte PSD dă semnalul renunțării la „politica lui Bolojan”: „Responsabilitatea nu înseamnă să susţii o guvernare proastă”
2.640

7.797
„Mă tem de o piruetă pe care o va face Nicuşor Dan similară cu pirueta pe care a făcut-o Iohannis”, avertizează expertul Dumitru Borţun
7.797

3.857
Antonescu demolează coaliția: „Nu merge”. Atac direct la Bolojan și USR, în timp ce PSD amenință cu ruperea `jocului`
3.857

4.497
Grindeanu zguduie coaliția: Actuala formulă de guvernare nu mai poate continua - anticipatele, scenariu pe masă
4.497

1.163
Miruță acuză PSD de preluarea inițiativelor USR: „Copia nu va fi niciodată mai bună decât originalul”
1.163

2.661
VIDEO Grindeanu îi dă replică lui Ciucu: „Pe mine nu m-aţi auzit să dau lecţii celor de la PNL. Să ne lase în pace”
2.661

3.610
Sondaj CURS: Guvernul, sancționat dur pentru gestionarea crizei carburanților. Românii resimt puternic scumpirile și cer reducerea taxelor
3.610

13.473
Sondaj CURS martie 2026 - AUR și PNL, în scădere. Românii sunt tot mai pesimiști
13.473

1.216
VIDEO Sorin Grindeanu pune presiune pentru reducerea prețului la carburanți: Unora le place!
1.216
















Comentează