România trebuie să îşi respecte angajamentele pe care şi le-a asumat pentru organizarea, la Bucureşti, a unor meciuri în cadrul Euro 2020, în condiţiile în care plăţile sunt la zi iar bariere administrative nu mai există, afirmă ministrul Transporturilor, Lucian Bode.
Acesta s-a întâlnit, la sediul ministerului, cu toţi factorii implicaţi în realizarea obiectivelor de infrastructură necesare desfăşurării Euro 2020, asumate de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC).
"Trebuie să ne respectăm angajamentele pe care le-am luat noi, ca ţară, astfel încât să demonstrăm, încă o dată, că avem cuvânt şi în cazul în care dorim să găzduim şi alte competiţii sportive să le organizăm la standardele solicitate de către forurile internaţionale. Suntem cu plăţile la zi, bariere administrative nu mai există şi cred că, ceea ce şi-au asumat toţi decidenţii, poate fi respectat. Sunt obiective ce vor fi folosite şi după terminarea EURO 2020 şi vor contribui la gradul de creştere a mobilităţii urbane în Bucureşti. Le-am transmis tuturor că aceste obiective le voi verifica personal, atât din teren cât şi cu situaţiile pe masă, şi voi lua măsurile care impun de câte ori este necesar", a precizat Lucian Bode, într-un comunicat remis luni AGERPRES.
La rândul lor, managerii celor două companii ce se află sub autoritatea ministerului au dat asigurări că lucrările se desfăşoară conform graficelor asumate împreună cu antreprenorii.
Printre alte teme de discuţie s-a aflat şi capacitatea de transfer în ceea ce priveşte controlul de securitate şi imigrare a pasagerilor ce tranzitează Aeroportul Otopeni, atât pe fluxul de sosiri cât şi pe cel de plecări.
La întâlnirea cu ministrul Transporturilor au participat consilierul prim-ministrului Ludovic Orban, Gheorghe Popescu, inspectorul General al Poliţiei de Frontieră - chestor general de poliţie Ioan Buda şi şefii de la CFR Infrastructură şi Aeroportul Internaţional Otopeni.
Au fost trecute în revistă stadiile şi evoluţiile proiectelor: linia de cale ferată Gara de Nord - Otopeni, reabilitarea Rotondei şi a Corpurilor A şi B ale Aeroportului Băneasa.
România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. EURO 2020, ediţie aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 12 iunie - 12 iulie în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania).România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. EURO 2020, ediţie aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 12 iunie - 12 iulie în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania).
Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică în urma barajului de Liga Naţiunilor, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.
Euro2020:Suntem cu plăţile la zi,bariere administrative nu mai există;ceea ce şi-au asumat decidenţii poate fi respectat
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.346
Italia, de patru ori campioană mondială, a ratat pentru a treia oară consecutiv prezența la Cupa Mondială. Ultimele patru țări calificate
1.346

1.099
Cerere total neașteptată. Ne-au amenințat cu represalii, dar vor să joace cu noi. Iran a propus un meci amical cu România
1.099

95
România pierde cu Slovacia, scor 0-2, în meci amical
95

21
Sepsi Sfântu Gheorghe egalează seria cu CSM Târgoviște în semifinală
21

58
VIDEO Antrenorul Turciei U21 s-a prăbușit în timpul meciului cu Croația
58

28
Fără Mircea Lucescu, România joacă amicalul cu Slovacia
28

44
România U17 pierde cu Italia, dar se califică la Mondial
44

28
România U21 învinge San Marino U21 cu 3-0 în preliminariile Euro 2027
28

24
Neymar vorbește despre oboseala psihică înainte de Cupa Mondială
24

42
Bernadette Szocs debutează cu victorie la Cupa Mondială Macao 2026
42

52
Carlo Ancelotti îl laudă pe Luka Modric înaintea amicalului
52

10
Naționala feminină de baschet, în grupă cu Estonia și Macedonia de Nord
10

20
Gianni Infantino asistă la meciul Iran – Costa Rica în Turcia
20















Comentează